APARATUL RESPIRATOR

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) este alc
tuit dintr-un ansamblu de
organe care concur
la restauraia gazoas
a sângelui, la realizarea hematozei .
Fiziologic, aparatul respirator îndeplinete în organism trei funcii eseniale:
respira
ia, care se realizeaz
prin intermediul pl
mânilor; olfac
ia, realizat
la nivelul
labirintului etmoidal de mucoasa olfactiv
; fona
ia, asigurat
de laringe.
Anatomic, aparatul respirator este divizat în: 1. cile respiratorii, reprezentate de
cavit
ile nazale, laringe, trahee i bronhii; 2. plmânii, sediul respiraiei i al hematozei.
Cavitatea toracic
i pleura reprezint
componenta funcional
care ad
postete i
asigur
mecanismul de ventilaie al aparatului respirator.

NASUL
Nasul (Nassus externus) reprezint
un relief extern, mai mult sau mai puin
delimitat în seria mamiferelor domestice de buza superioar
, care se continu
dorsocaudal,
direct, f
r
demarcaie, cu fruntea prin por
iunea dorsal a nasului (Dorsum
nasi), prin rdcina nasului (Radix nasi), iar rostral se termin
la nivelul vârfului
nasului (Apex nasi). Ventro-lateral de vârful nasului se deschid nrile (Narines). Între
n
ri i buza superioar
, diferit în funcie de specie se formeaz
, planul nazal la ecvine,
ovine, caprine, carnivore i leporide, planul nazo-labial la bovine i planul rostral la
suine.
Na
rile au form
diferit
în functie de specie, de fant
mai mult sau mai puin larg

i oblic
în direcie dorso-caudal
, fiind susinute de un perete cartilaginos i mai puin
mobil, situat dorso-medial i care reprezint
aripa nasului (Ala nasi). Medio-ventral de
la nivelul nasului, dirijat înspre buza superioar
se întinde filtrul (Philtrum) mai mult sau
mai puin evident în funcie de specie. Unghiul dorso-lateral se prelungete caudal la
ecvine cu un diverticul nazal (Diverticulum nasi) sau nara fals
, un pliu cutanat care se
extinde lateral pe incizura nazo-incisiv
, iar la suine i carnivore cu un an
alar (Sulcus
alaris).

CAVITILE NAZALE
Cavit
ile nazale (Cavum nasi) sunt dou
conducte de form
aproximativ
dreptunghiular
care comunic
cu exteriorul prin n
ri, iar cu faringele prin choane
(Choanae), fiind delimitate între ele de c
tre septul nazal.
Septul nazal (Septum nasi) desparte cele dou
cavit
i nazale, sprijinindu-se ventral

în anul septal al vomerului, fiind alc
tuit dintr-un cartilaj, o poriune membranoas
i o
poriune osoas
.
Cartilajul septului nazal (Cartilago septi nasi) se continu
caudal cu un proces
caudal (Processus caudalis), care se extinde între lama perpendicular
a osului etmoid i
reprezint
por
iunea osoas (Pars ossea) a septului nazal.
Rostral, cartilajul septului nazal se continu
cu por
iunea membranoas (Pars
membranacea).
Cavit
ile nazale sunt sistematizate într-un vestibulul nazal i o cavitate nazal

propriu-zis
.
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
Vestibulul nazal (Vestibulum nasi) este situat la intrarea în cavitatea nazal
, fiind
delimitat de aripa nasului i de poriunea mobil
a septului nazal. Caudal, limita dintre
vestibulul nazal i cavitatea nazal
propriu-zis
este marcat
de pragul nasului (Limen
nasi), linia ce desparte pielea fin
de mucoasa nazal
i care se r
sfrânge în cavitatea
nazal
. Ventral, al
turi de pragul nasului se g
sete orificiul nazo-lacrimal (Ostium
nasolacrimale) care reprezint
deschiderea rostral
a canalului nazo-lacrimal (Ductus
nasolacrimalis).
N
rile i vestibulul nazal sunt susinute de un schelet cartilaginos, acoperit de
muchi i de piele.
Cartilajul alar (Cartilago alaris) reprezint
suportul principal al aripii nasului,
putând fi sistematizat într-o lam (Lamina) dispus
lateral i un corn (Cornu) dispus
ventro-medial.
Cartilajul lateral dorsal al nasului (Cartilago nasi lateralis dorsalis) reprezint
o
expansiune format
de marginea ventral
a cartilajului septal, care completeaz
osul
nazal pân
la incizura nazo-incisiv
. Este scurt i gros la ecvine, mai larg la rumeg
toare,
absent la suine, carnivore i leporide.
Cartilajul lateral ventral al nasului (Cartilago nasi lateralis ventralis) reprezint

un fel de margine a procesului nazal al osului incisiv i se unete cu precedentul la nivelul
incizurii nazo-incisive.
Cartilajele accesorii (Cartilago nasales accesoriae) sunt plasate lateral i medial
de cartilajul alar, cu excepia ecvinelor la care lipsete cartilajul lateral. Cartilajul
accesoriu lateral se ataeaz
de cartilajul lateral ventral la carnivore, de osul rostral la
suine i de cartilajul dorso-lateral la rumeg
toare. Cartilajul accesoriu medial, foarte bine
dezvoltat la ecvine, înt
rete pliul alar care se va prelungi cu cornetul nazal ventral.
Mic
rile n
rilor sunt asigurate prin aciunea muchilor care îi au originea pe os i
terminaia pe pielea regional
, asigurând deplasarea i deformarea cartilajelor nazale, în
principal al cartilajului alar. Musculatura n
rilor este reprezentat
de: muchiul dilatator
apical al n
rilor, muchiul ridic
tor nazo-labial, muchiul canin i muchiul orbicular al
gurii.
Vascularizaia arterial
este asigurat
de ramuri care provin din arterele labial

superioar
, lateral
a nasului i dorsal
a nasului.
Venele sunt satelite arteriale i sunt drenate prin intermediul unui plex venos al
mucoasei nazale care este foarte bine reprezentat mai ales pe septul nazal.
Inervaia senzitiv
este asigurat
de nervul trigemen, nervul infraorbitar al
maxilarului, iar inervaia motoare este realizat
de ramurile bucale ale nervului facial.
Cavit
ile nazale propriu-zise (Cavum nasi proprium) sunt în num
r de dou
,
întinzându-se rostral de la nivelul pragului nasului i caudal pân
la osul etmoid.
Fiecare cavitate nazal
prezint
: un plafon, reprezentat de oasele nazale, un planeu,
format de oasele incisive, maxilare, palatine i care separ
cavitatea nazal
de cavitatea
oral
, un perete medial, reprezentat de septul nazal, puternic vascularizat i un perete
lateral format din oasele nazal i maxilar.
În fiecare cavitate nazal
, pe pereii laterali preomin
corneii nazali care
delimiteaz
meaturile nazale .
Corneii nazali sunt lame osoase papiracee, prinse de peretele cavit
ii nazale,
r
sucite sau încol
cite i c
ptuite de mucoas
nazal
.
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
Cornetul nazal dorsal (Concha nasalis dorsalis) se prinde de creasta etmoid
a
osului nazal, este mai redus i se r
sucete în sens lateral, pentru a se termina rostral la
nivelul vestibulului nazal prin pliul drept (Plica recta). În poriunea sa caudal
conine
sinusul cornetului dorsal (Sinus conchae dorsalis) care comunic
cu meatul mijlociu, cu
excepia ecvinelor la care acest sinus este anexat sinusului frontal formându-se sinusul
concofrontal care se deschide în sinusul maxilar caudal.
Cornetul nazal ventral (Concha nasalis ventralis) este mai scurt dar mai gros
decât cel dorsal. Se ataeaz
pe creasta concal
a osului maxilar, se r
sucete dorsal i se
termin
rostral prin dou
pliuri mucoase, pliul alar (Plica alaris) spre aripa nasului i
pliul bazal (Plica basalis) care la ecvine este str
b
tut de conductul nazo-lacrimal. La
carnivore, în vestibulul nazal se reliefeaz
dorso-rostral de pliul alar o serie de pliuri ale
mucoasei, pliul oblic (Plica obliqua) pe care se deschid orificiul glandei nazale laterale i
pliurile paralele (Plicae paralelae) situate pe peretele dorso-lateral al vestibulului nazal.
La ecvine în poriunea caudal
a cornetului ventral se realizeaz
o cavitate buloas
(Bulla conchales) ce intr
în compoziia sinusului maxilar rostral. La rumeg
toare i
suine se mai formeaz
i un sinus concal ventral (Sinus conchae ventralis), independent.
Cornetul nazal mijlociu (Conchea nazalis media) este foarte dezvoltat la carnivore
mai redus la rumeg
toare i leporide i proemin
în cavitatea nazal
între corneii nazali
dorsal i ventral.
Corne
ii etmoidali (Concha ethomoidales) sunt situai caudal la nivelul cavit
ilor
nazale.
Corneii nazali determin
formarea unor spaii virtuale denumite meaturi nazale.
Meaturile nazale sunt în num
r de trei, dorsal, mijlociu i ventral i care comunic

între ele printr-un meat nazal comun (Meatus nasi comunis) situat între septul nazal i
extremitatea medial
a corneilor nazali.
Meatul nazal dorsal (Meatus nasi dorsalis) este plasat între plafonul cavit
ii
nazale i cornetul nazal dorsal, terminându-se caudal în plafonul labirintului etmoidal.
Meatul nazal mijlociu (Meatus nasi medius) este situat între cornetul nazal dorsal
i cornetul nazal ventral, terminându-se caudal în labirintul etmoidal. Extremitatea sa
caudal
, la ecvine i suine are forma unei depresiuni, la rumeg
toare, carnivore i
leporide este bifurcat caudal, într-o ramur
dorsal
i o ramur
ventral
, situate dorsal i
respectiv ventral de cornetul nazal mijlociu.
Meatul nazal ventral (Meatus nasi ventralis) este situat între cornetul nazal ventral
i planeul cavit
ii nazale.
Extremitatea caudal
a cavit
ii nazale este vast
i divizat
într-un etaj dorsal i un
etaj ventral.
Etajul dorsal este reprezentat de labirintul etmoidal (Labyrinthus ethmoidalis), în
trecut "labirintul olfactiv" i ocupat în totalitate de corne
ii etmoidali (Conchea
ethmoidales) care sunt desp
rii între ei de meaturile etmoidale (Meatus ethmoidales).
Fiecare cornet etmoidal este format din volute etmoidale, formându-se etmoturbinalele
(Ethmoturbinalia), acoperite de mucoasa olfactiv
. Etmoturbinalele sunt numeroase i în
funcie de dispoziia lor, pot fi sistematizate în laterale i mediale. Cele r
sucite lateral
vor constitui ectoturbinale (Ectoturbinalia) i vor corespunde lamei papiracee a
etmoidului, iar cele r
sucite medial vor forma endoturbinalele (Endoturbinalia).
Etajul ventral al extremit
ii caudale a cavit
ii nazale este reprezentat de meatul
nazo-faringian (Meatus nasopharingeus) i care se termin
la nivelul choanelor.
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
Cavitatea nazal
este c
ptuit
de mucoas
de tip respirator i de tip olfactiv.
Mucoasa respiratorie are culoare roz-roietic
i c
ptuete cavitatea nazal
cu excepia
labirintului etmoidal i a poriunilor caudale ale corneilor nazali care sunt captuite cu
mucoas
de tip olfactiv.
În mucoasa respiratorie sunt prezente o serie de glande nazale (Glandulae nasales).
Mucoasa de tip olfactiv este de culoare brun-g
lbuie, conine glande olfactive
(Glandulae olfactoriae) i numeroase fascicule de fibre nervoase olfactive care vor forma
nervul olfactiv. Mucoasa nazal
este umidificat
de c
tre glanda nazal lateral
(Glandulae nasalis lateralis), absent
la bovine, iar la carnivore i leporide i de glanda
nazal medial (Glandulae nasalis medialis) plasat
ventro rostral de septul nazal.
Organul vomero-nazal (Organum vomeronasale), numit în trecut "organul lui
Jacobson" este un organ anex
al aparatului olfactiv, cu rol i funcionalitate mai puin
cunoscut
. Este bine dezvoltat la reptile i vestigial la mamiferele domestice, mai bine
reprezentat la fetus decât la adult.
Este un organ par, plasat pe planeul cavit
ii nazale i constituit dintr-un conduct
vomero-nazal, racordat la canalul incisiv i protejat de o capsula cartilaginoas
.
Conductul vomero-nazal se deschide la nivelul plafonului cavit
ii orale, bilateral de
papila incisiv
, fiind obliterat doar la ecvine.

PARTICULARITI SPECIFICE ALE CAVITILOR NAZALE
La ecvine n
rile au aspect de virgul
, sunt alungite dorso-caudal i foarte dilatabile,
formând împreun
cu buza superioar
planul nazal. Nasul este acoperit cu piele fin
i
subire, înzestrat
cu peri scuri i fini. Filtrul subnazal este larg i superficial. Marginea
medio-dorsal
este foarte convex
susinut
de lama cartilajului alar, continuându-se
dorsal printr-un pliu cutanat care ad
postete diverticulul nazal sau nara fals
. Pragul
nasului este bine delimitat, iar ventral pe planeul vestibulului se deschide orificiul
canalului nazo-lacrimal, uneori dublu sau triplu. Cavitatea nazal
propriu-zis
este lung

i larg
, în ea reliefându-se corneii nazali dorsal i ventral, iar caudal este prezent
cornetul nazal mijlociu, redus. Conductul vomero-nazal este obliterat.
Bovine. N
rile, filtrul i buza superioar
formeaz
planul nazo-labial, caracterizat
printr-o zon
glabr
, umed
i rece la animalul s
n
tos, prev
zut
cu arii poligonale
neregulate, desp
rite de anuri i perforate de orificiile glandelor nazo-labiale, care
reprezint
"oglinda botului" sau "amprenta" animalului. N
rile sunt înguste, oblice
caudo-dorsal, de forma literei "S", au anul alar evident i puin adânc. Dorsal, în
vestibulul nazal se reliefeaz
un pliu alar, sub care lateral se g
sete orificiul canalului
nazo-lacrimal. Meatul nazo-faringian este scurt, înalt i comunic
cu simetricul ventral de
vomer.
Cavit
ile nazale sunt mai scurte, cornetul nazal mijlociu mai dezvoltat, ajungând
pân
la mijlocul cavit
ii nazale propriu-zise, determinând bifurcarea caudal
a meatului
mijlociu. Caudal, corneii nazali conin câte un sinus concal, cel dorsal fiind divizat
incomplet de un sept.
Ovine. N
rile sunt mai înguste i mai alungite decât la bovine i vor forma
împreun
cu buza superioar
planul nazal. Filtrul este adânc i ajunge pân
la nivelul
comisurilor ventrale ale n
rilor. Cavit
ile nazale sunt simetrice cu cele de la bovine.
Cornetul nazal mijlociu este mai puin dezvoltat, iar lama sa ventral
va forma un al
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
doilea sinus concal mijlociu. Cornetul nazal ventral este lipsit de sinus concal, iar sinusul
cornetului nazal dorsal este nedivizat.
Suine. N
rile sunt mici, circulare i perforeaz
planul rostral, care este rotund,
susinut de osul rostrului i pe care se observ
anuri ce delimiteaz
arii, pe care se
deschid glande seroase. Cartilajele nazale laterale, dorsale i ventrale sunt unite aproape
pe toat
lungimea lor. Filtrul este absent. Orificiul canalului nazo-lacrimal care se termin

pe planeul vestibulului nazal este obliterat. Cavitatea nazal
este lung
i îngust
.
Cornetul nazal dorsal conine în treimea mijlocie un sinus concal, care se prelungete
caudal pân
la osul nazal, iar în cornetul nazal ventral se g
sete un sinus concal.
Carnivore. N
rile sunt înguste, aproape orizontale i formeaz
împreun
cu buza
superioar
planul nazal sau "trufa", bine individualizat, umed i rece la animalele
s
n
toase, br
zdat de arii poligonale i desp
rite de anuri, acoperit de piele fin
i
prev
zut cu peri lungi i fini (must
ile). Filtrul este adânc i evident la nivelul planului
nazal. Vestibulul nazal este îngust, iar la nivelul pragului nasului, ventral, se deschide
canalul nazo-lacrimal, dublat adesea de un orificiu accesoriu ce se deschide în meatul
mijlociu. Cavitatea nazal
propriu-zis
este ocupat
în totalitate de corneii nazali care
sunt plisai, cutai. Cornetul nazal dorsal este mai redus. În schimb, cornetul nazal
mijlociu este voluminos i r
sucit, p
trunzând pân
în mijlocul cavit
ii nazale. Labirintul
etmoidal prezint
numeroase volute etmoidale plisate, unele ajungând pân
în sinusul
frontal i în sinusul sfenoidal la canide, iar la feline pân
în sinusul frontal.
Leporide. Nasul este c
ptuit cu piele fin
i este prev
zut cu peri fini, tactili scuri
sau lungi (must
ile), care datorit
r
sfrângerii mucoasei în vestibulul oral vor forma peri
vestibulari. N
rile au aspect de fant
, fiind oblice dorso-caudal i descriind împreun
cu
filtrul litera "Y". Filtrul este lung, adânc, despic
buza superioar
i formeaz
cu aceasta
planul nazal. Vestibulul nazal este îngust i prev
zut cu un organ cutanat mic, cu funcie
necunoscut
. Cavitatea nazal
propriu-zis
este lung
, îngust
i ocupat
de cornei
nazali. Labirintul etmoidal este larg i profund, iar conductul nazo-faringian lung i
îngust.


SINUSURILE PARANAZALE
Sinusurile paranazale (Sinus paranasalis) sunt cavit
i umplute cu aer, ad
postite
în compacta oaselor craniului i care comunic
direct sau indirect cu cavit
ile nazale. Nu
intervin în olfacie sau respiraie dar protejeaz
encefalul de aciunile mecanice ce se
exercit
asupra jonciunii cranio-faciale i menin o temperatur
constant
în cavitatea
cranian
.
Cunoaterea topografiei acestor sinusuri prezint
interes clinic datorit
diverselor
cauze patologice (corpi str
ini, parazii, tumori, colecii purulente) care conduc la
trepanarea i antiseptizarea lor.
Principalele sinusuri ale oaselor capului la mamiferele domestice sunt: sinusul
maxilar, sinusul frontal, sinusul palatin, sinusul sfenoidal, sinusul lacrimal
Sinusul maxilar (Sinus maxilaris) este situat în compacta osului maxilar, plasat
rostro-lateral de orbit
.
Sinusul frontal (Sinus frontalis) pneumatizeaz
regiunea scvamei osului frontal,
fiind delimitat de simetricul printr-un perete medial. Cavitatea sinusului frontal este
divizat
de numeroase septe, perforate sau nu, în cavit
i mai mici.
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
Sinusul palatin (Sinus palatinus) pneumatizeaz
osul palatin i comunic
cu
sinusul maxilar rostral.
Sinusul sfenoidal (Sinus sphenoidales) este situat în compacta osului sfenoid i se
întinde pân
la sinusul palatin, comunicând cu acesta.
Sinusul lacrimal (Sinus lacrimalis) pneumatizeaz
osul lacrimal.
La ecvine sinusurile paranazale sunt pare i în num
r de 5.
Sinusul maxilar este divizat de un sept (Septum sinum maxilarium) într-un sinus
maxilar rostral i un sinus maxilar caudal, la exterior delimitat de creasta facial
, gaura
infraorbitar
, unghiul medial al orbitei, baza procesului temporal al zigomaticului i
alveolele molarilor.
La m
gar, septul sinusului maxilar este perforat. Sinusul maxilar caudal
pneumatizeaz
osul maxilar, osul lacrimal i osul zigomatic, fiind traversat de canalul
infraorbitar care-l divide într-o poriune lateral
i o poriune medial
, poriuni ce
comunic
între ele dorsal de canalul infraorbitar. Poriunea medial
comunic
cu sinusul
cornetului nazal dorsal prin apertura conco-maxilar
, cu sinusul sfenoid i cu meatul
nazal mijlociu prin fisura sino-nazal
.
Sinusul maxilar rostral este i el divizat de canalul infraorbitar într-un compartiment
situat rostro-dorsal de creasta facial
i un compartiment medial care comunic
cu meatul
nazal mijlociu.
Trepanaia sinusului maxilar rostral se face dorsal de creasta facial
, pe linia care
unete procesul lacrimal rostral de gaura infraorbital
, iar sinusul maxilar caudal se
abordeaz
în regiunea infraorbitar
.
Sinusul frontal este delimitat între sutura interfrontal
, linia temporal
, sutura
fronto-nazal
i baza procesului zigomatic al frontalului. Comunic
i formeaz
împreun

cu sinusul cornetului nazal dorsal, sinusul concofrontal (Sinus conchofrontalis), astfel c

poriunea rostral
este mai redus
i formeaz
sinusul cornetului nazal dorsal, iar
poriunea caudal
, mai dezvoltat
formeaz
sinusul frontal. Cele dou
poriuni sunt
divizate de o lam
transvers
, perforat
. Sinusul conco-frontal este desp
rit de simetricul
prin intermediul septului interfrontal.
Sinusul cornetului nazal dorsal este situat între lama cornetului dorsal i masa
lateral
corespondent
a osului etmoid i comunic
cu sinusul maxilar caudal printr-un
orificiu oval, plasat rostro-lateral pe etmoid.
Sinusul sfenoidal pneumatizeaz
osul presfenoid i comunic
cu sinusul palatin,
formând sinusul sfeno-palatin, care va pneumatiza i aripa vomerului. Comunic
cu
sinusul maxilar caudal printr-un orificiu larg, plasat între lama vertical
i lama orizontal

a osului palatin.
Sinusul lacrimal pneumatizeaz
osul lacrimal i comunic
cu sinusul maxilar
caudal.
La ecvine, sinusurile conco-frontal, lacrimal, palatin, sfenoidal comunic
numai cu
sinusul maxilar caudal, care se deschide în meatul nazal mijlociu. Sinusul maxilar rostral
este solitar
La bovine, sinusurile paranazale sunt mai dezvoltate i divizate, realizându-se o
serie de sisteme sinusale.
Sinusul maxilar este dezvoltat, unic i pneumatizeaz
oasele maxilar, palatin,
zigomatic i lacrimal. Comunic
cu sinusul palatin i lacrimal. Este delimitat rostral de
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
creasta facial
, tuberul facial, gaura infraorbitar
i caudal de tuberul maxilar, bula
lacrimal
i unghiul medial al orbitei.
Sinusul frontal pneumatizeaz
osul frontal, iar treptat, cu creterea craniului osos,
va cuprinde i oasele parietale i interparietale, parial temporalul i occipitalul. Este
desp
rit de simetricul printr-un sept intersinusal frontal median. Fiecare sinus frontal este
divizat de c
tre un sept transvers, într-un sinus frontal rostral i un sinus frontal caudal.
Sinusul frontal rostral pneumatizeaz
treimea rostral
a osului frontal i este
subîmp
rit în trei compartimente, medial, lateral i intermediar i comunic
cu labirintul
etmoidal printr-un orificiu propriu.
Sinusul frontal caudal este divizat într-o poriune caudo-lateral
care la rasele cu
coarne pneumatizeaz
procesul cornual i o poriune rostro-medial
. Septele osoase din
compacta osului frontal, împart sinusul frontal caudal în trei compartimente: rostral,
mijlociu, nucal. Compartimentul rostral pneumatizeaz
poriunea mijlocie a scvamei
frontalului, se întinde rostro-lateral spre marginea supraorbitar
i comunic
cu cavitatea
nazal
propriu-zis
. Compartimentul mijlociu pneumatizeaz
treimea caudal
a scvamei
frontalului, baza procesului zigomatic i a procesului cornual. Compartimentul nucal este
regulat i pneumatizeaz
baza condilului occipital i baza procesului jugular.
Sinusul lacrimal pneumatizeaz
peretele medial al orbitei, osul lacrimal, ajungând
pân
la etmoid i frontal. Este situat în continuarea caudal
a sinusului maxilar.
Sinusul palatin pneumatizeaz
osul palatin i este desp
rit de simetricul printr-un
sept. Comunic
cu sinusul maxilar i cu meatul nazal mijlociu.
Sinusul sfenoidal este mai puin dezvoltat uneori absent. Este situat în compacta
osului presfenoid i comunic
rostral cu labirintul etmoidal.
Ovinele au sinusurile paranazale mai puin dezvoltate decât la bovine.
Sinusul maxilar este redus i se întinde de la unghiul medial al orbitei pân
la
gaura infraorbitar
.
Sinusul frontal, mai redus, este împ
rit de un sept într-un sinus frontal lateral mai
dezvoltat i un sinus frontal medial mai redus, fiecare poriune comunicând cu cavitatea
nazal
.
Sinusul palatin este cel mai redus i comunic
cu sinusul maxilar, dorsal de canalul
infraorbitar, ambele comunicând cu cavitatea nazal
printr-un orificiu comun.
Sinusul lacrimal este o anex
a sinusului maxilar i comunic
cu cavitatea nazal
.
Sinusul sfenoidal este absent.
La suine, sinusurile paranazale sunt foarte dezvoltate i pneumatizeaz
aproape tot
craniul osos.
Sinusul maxilar se întinde de la nivelul g
urii infraorbitare pân
la osul zigomatic
i comunic
cu meatul nazal mijlociu.
Sinusul frontal este vast, fiind sistematizat într-un sinus frontal rostro-lateral, sinus
frontal medial i sinus frontal caudal, desp
rit de simetricul printr-un sept intersinusal.
Sinusul frontal rostro-lateral este redus i pneumatizeaz
peretele median al orbitei pân

la nivelul procesului zigomatic al orbitei. Sinusul frontal medial pneumatizeaz
caudal
osul nazal, dorso-lateral de sinusul cornetului nazal dorsal. Sinusul frontal caudal este
vast i ajunge caudal pân
la protuberana occipital
extern
, iar lateral pân
la procesul
zigomatic al temporalului. Comunic
cu meatul rostral mijlociu.
Sinusul lacrimal este uneori anexat sinusului frontal rostral sau poate fi izolat.
Comunic
cu labirintul etmoidal.
Aparatul respirator 1 Marius Pentea
Sinusul sfenoidal este dezvoltat i pneumatizeaz
baza procesului pterigoid, aripa
presfenoidului, scvama temporalului. Prezint
trei diverticule, caudal, rostral i lateral.
La carnivore sinusurile sunt mai puin dezvoltate i prezint
o particularitate
remarcabil
. Sinusurile frontale i sfenoide sunt c
ptuite mai mult sau mai puin, nu de
mucoas
de tip respirator ci de mucoas
olfactiv
.
Sinusul maxilar este mic i transformat în reces maxilar, plasat dorsal de m
seaua
carnasier
, deschizându-se larg în cavitatea nazal
propriu-zis
.
Sinusul frontal este dezvoltat i foarte variat în funcie de ras
i de individ. Se
împarte în trei poriuni: lateral
, rostral
, medial
. Sinusul rostral pneumatizeaz
rostroventral
osul frontal. Sinusul medial pneumatizeaz
poriunea rostro-medial
a osului
frontal i se deschide în labirintul etmoidal. Sinusul frontal lateral pneumatizeaz

poriunea caudo-lateral
a osului frontal, formând un diverticul în procesul zigomatic al
parietalului. Comunic
cu cavitatea nazal
propriu-zis
.
La feline, sinusurile paranazale sunt asem
n
toare cu cele de la canide, dar recesul
sinusului maxilar este foarte mic, iar sinusul frontal prezint
dou
poriuni, lateral
i
medial
.
Sinusul sfenoidal pneumatizeaz
osul sfenoid, fiind foarte dezvoltat.
La leporide sinusul maxilar este îngust. Sinusul sfenoid este foarte mic. Sinusurile
corneilor etmoidali sunt foarte dezvoltate. Lipsesc sinusurile frontale, palatine i
lacrimale.

APARATUL GENITAL MASCUL

Este alc
tuit din organele genitale mascule (Organa genitalia masculina): testicule
învelite în pungile testiculare, constituie gonada masculin
; epididimul si canalul
deferent, care reprezint
c
ile de transport ale ²sa
mântei² produs
de gonade; glandele
genitale accesorii se dezvolt
în vecin
tatea uretrei intrapelvine unde îi vars
produsul
de secreie în fluidul testicular constituind sperma; penisul sau organul copulator.

TESTICULUL
Testiculul (Testis) este un organ pereche, de form
ovoid
sau sferic
, mai mult sau
mai puin alungit în funcie de specie, situat în regiunea inghinal
sau perineal
. Are atât
funcie gametogen
(spermatogeneza), cât i endocrin
(prin secreia de testosteron).
Împreun
cu epididimul este situat în pungile testiculare i prezint
pentru descriere:
extremitatea capitat
(Extremitas capitata) situat
în vecin
tatea capului epididimului;
extremitatea caudat
(Extremitas caudata) dispus
în apropierea cozii epididimului,
faa lateral
(Facies lateralis), plasat
lateral i care devine caudal
la rumeg
toare, fara
medial
(Facies medialis) dispus
medial i care la rumeg
toare devine cranial
.
Marginea liber
(Margo liber) este de obicei orientat
ventral, dar la unele specii
devine caudal
sau caudo-ventral
. Marginea epididimar
(Margo epididymalis) este
fixat
de epididim i este de obicei situat
dorsal.
Testiculul este învelit la exterior de seroas
i alc
tuit dintr-o albuginee (Tunica
albuginea), alb-sidefie, inextensibil
i parcurs
de ramurile arterei testiculare care
realizeaz
un desen caracteristic fiec
rei specii. De la faa profund
a albugineei se
desprind septe testiculare (Septula testis) care vor împ
ri parenchimul testicular
(Parenchyma testis) în lobi testiculari (Lobulis testis) i care vor forma mediastinul
testicular (Mediastinum testis). Parenchimul testicular este format din vase, nervi, tubi
seminiferi contori (Tubuli seminiferi cortorti) i tubi seminiferi drepi (Tubuli
seminiferi recti), acetia din urm
formând reeaua testicular
(Rete testis). De la nivelul
reelei testiculare spermatozoizii sunt dirijai spre epididim prin canaliculele eferente
(Ductuli efferentes testis) plasate în capul epididimului.

EPIDIDIMUL
Epididimul (Epididymis) este un organ alungit, situat de-a lungul axului
longitudinal i pe marginea epididimar
a testiculului. Are rolul de a primi, matura i de a
transporta spermatozoizii în canalul deferent. Este alc
tuit din cap, corp i coad
.
Capul epididimului (Caput epididymis) este situat la extremitatea capitat
a
testiculului, lateral de conul vascular. Conine un num
r variabil de canale eferente care
conflueaz
, formând canalul epididimar (Ductus epididymalis).
Corpul epididimului (Corpus epididymis), plasat pe marginea epididimar
a
testiculului, formeaz
cu acesta "bursa testicular
", echivalentul bursei ovariene la
femele, fiind str
b
tut de canalul epididimar.
Aparatul genital mascul Marius Pentea
Coada epididimului (Cauda epididymalis), plasat
la extremitatea caudat
a
testiculului, este legat
de epididim prin ligamentul propriu al testiculului (Lig. testis
proprium).
Epididimul este suspendat de mezoul epididimar (Mesoepididymis) care se extinde
pân
la testicul prin mezorchiul distal (Mesorchium distale). Între mezorchiul distal,
testicul i epididim se delimiteaz
bursa testicular
(Bursa testicularis).

TUNICILE TESTICULARE
Tunicile testiculare (Tunicae testis) grupeaza
o serie de foie care învelesc
testiculele i epididimul.
Embrionar, testiculele se dezvolt
în cavitatea abdominal
la toate mamiferele
domestice, unde sunt acoperite de peritoneul cavit
ii abdominale i sunt suspendate de
mezorchium. Sub influena diverilor factori genetici i hormonali se desf
oar
procesul
de migraie testicular
, de pe plafonul cavit
ii abdominale în pungile testiculare, situate
extraabdominal. Vârsta la care se realizeaz
migraia testicular
este diferit
în funcie de
specie, astfel la mânz testiculele se exteriorizeaz
în primele 2-3 luni de via
, la viel i
Aparatul genital mascul Marius Pentea
miel dup
3-4 luni de dezvoltare fetal
, la suine i carnivore migraia testiculelor are loc
în preajma parturiiei.
Deficienele de migraie testicular
sunt mai frecvente la speciile la care coborârea
testiculelor în pungile testiculare se realizeaz
mai târziu, ecvine, suine, carnivore.
Necoborârea unuia sau a ambelor testicule se numete criptorhidie sau ectopie
testicular
. În funcie de topografia regiunii, criptorhidia poate fi: inghino-scrotal
,
inghinal
, perineal
.
Învelitorile testiculare sunt situate în regiunea inghinal
sau perineal
, fiind
reprezentate de la exterior la interior de: tunica extern
, tunica mijlocie, tunica intern
.
Tunica extern
este reprezentat
de pielea regiunii respective care formeaz
scrotul
(Scrotum) i care este alc
tuit din pielea scrotal
i tunica dartoic
.
Pielea scrotal
(Cutis scrotis) este fin
, onctuoas
, elastic
, subire, pigmentat
i
acoperit
cu p
r sau lân
, bogat
în glande sebacee i sudoripare, formând o pung

comun
pentru ambele testicule. La exterior este parcurs
median de rafeul scrotal
(Raphe scrotis) prelungit anterior cu rafeul prepuial i care reprezint
linia de orientare
în cazul manoperelor de castrare.
Tunica dartoic
(Tunica dartos) deriv
din hipoderm, fiind alc
tuit
din fibre
musculare netede, elastice, median formând septul scrotal (Septum scrotis), care se
prinde de fascia superficial
a penisului. Fibrele musculare dartoice determin
aspectul
încreit al scrotului în timpul contraciei indus
de diferii factori excitani termici sau
mecanici.
Tunica mijlocie, reprezentat
de fascia spermatic
extern
(Fascia spermatica
externa), este alc
tuit
din dou
planuri de fibre suprapuse i care alunec
unul peste
altul. Fascia spermatic
extern
deriv
din fascia muchiului oblic extern al abdomenului,
la exterior vine în contact cu tunica dartoic
, iar la interior cu muchiul cremaster i cu
fascia spermatic
intern
.
Muchiul cremaster (M. cremaster) este format din fascicule musculare striate ce
provin din muchiul oblic abdominal intern i din muchiul transvers al abdomenului, are
originea pe fascia iliac
i terminaia pe fascia spermatic
intern
. Contracia i relaxarea
muchiului cremaster induce coborârea respectiv ridicarea testiculelor în cavitatea
vaginal
.
Tunica intern
a învelitorilor testiculare este reprezenat
de fascia spermatic

intern
i de tunica vaginal
.
Fascia spermatic
intern
(Fascia spermatica interna) deriv
din fascia transvers

a abdomenului de care este fixat
la nivelul inelului inghinal profund. La exterior este
c
ptuit
de muchiul cremaster.
Tunica vaginal
(Tunica vaginalis) reprezint
o evaginare a peritoneului parietal
care c
ptuete peretele ventral al abdomenului. Prezint
o foi
parietal
(Lamina
parietalis) care acoper
fascia spermatic
intern
i o foi
visceral
(Lamina visceralis)
care învelete testiculul i funiculul spermatic. Între cele dou
foie se delimiteaz

cavitatea vaginal
(Cavum vaginale) care conine testiculul, epididimul i poriunea
incipient
a funiculului spermatic. Canalul vaginal (Canalis vaginalis) reprezint
"gâtul"
tunicii interne, conine funiculul sau cordonul spermatic ce se termin
dorsal la nivelul
unui inel vaginal (Anulus vaginalis). Acest inel vaginal provine din invaginarea
peritoneului parietal prin inelul inghinal profund (Anulus inguinalis profundus),
delimitat între ligamentul inghinal i muchiul oblic intern al abdomenului.
Aparatul genital mascul Marius Pentea
Funiculul spermatic (Funiculus spermaticus) este o formaiune vasculo-nervoas
,
de form
conic
, foarte alungit
, care se întinde între extremitatea capitat
a testiculului i
inelul vaginal, pentru a p
trunde apoi în cavitatea abdominal
. La exterior este acoperit
de seroasa visceral
. Funiculul spermatic este format din: canalul deferent, artera
testicular
, vena testicular
, vase limfatice, plexul testicular nervos, muchiul cremaster
intern. Lungimea funiculului spermatic este variabil
în funcie de specie.

CANALUL DEFERENT
Canalul deferent (Ductus deferens) este un conduct spermatic foarte lung, plasat în
continuarea cozii epididimului, tranziteaz
inelul i cavitatea vaginal
împreun
cu
celelalte componente ale funiculului spermatic. Traverseaz
cavitatea abdominal
i
cavitatea pelvin
, fiind plasat în pliul urogenital pentru a se termina dorsal de uretr
prin
canalul ejaculator. Acest traiect lung permite sistematizarea canalului deferent în trei

poriuni: vaginal
, abdominal
i pelvin
.
Poriunea vaginal
se întinde de la coada epididimului pân
la inelul vaginal, fiind
susinut
de mezoul deferenial (Mesoductus deferens), al
turi de cordonul vasculonervos
testicular i formând cu acesta funiculul spermatic.
Poriunea abdominal
este scurt
, se întinde de la nivelul inelului vaginal pân
la
intrarea în cavitatea pelvin
, de unde se va continua cu poriunea pelvin
. În cavitatea
pelvin
, mezourile defereniale se unesc transversal, formând plica uro-genital
care se
întinde între rect i vezica urinar
i care cuprinde median între canalele deferente, uterul
masculin, vestigiul canalelor Müller.
Poriunea terminal
a canalului deferent se dilat
formând ampula canalului
deferent (Ampulla ductus deferentis), absent
la vier i motan. Mucoasa ampulei conine
glande ampulare (Gld. ampullae). Distal, canalul deferent se îngusteaz
, se dispune
ventral de prostat
i se deschide în uretr
al
turi de simetricul i de glandele veziculare
cu care formeaz
canalul ejaculator (Ductus ejaculatorius), foarte lung la motan i mai
scurt la taur, berbec i ap. La câine i motan, fiecare canal deferent se deschide separat în
uretr
pe câte un colicul seminal (Colliculus seminalis), iar la vier canalele deferente se
deschid separat în uretr
printr-un orificiu ejaculator (Ostium ejaculatorium), plasat la
nivelul unei depresiuni.

GLANDELE GENITALE ACCESORII
Glandele genitale accesorii (Glandulae genitales accesoriae) sunt considerate
glande anexe ale aparatului genital mascul deoarece produsul lor de secreie se vars
în
uretr
în momentul ejacul
rii, unde se amestec
cu fluidul seminal i asigur
nutriia
spermatozoizilor.
Sunt reprezentate de: ampula canalului deferent, prostat
, glandele veziculare,
glandele bulbouretrale. Dezvoltarea i funcionarea glandelor genitale accesorii este
controlat
i dirijat
de hormonii sexuali i sunt în general explorabile prin tueu rectal
(manual la animale mari sau digital la animale de talie mic
). La masculii castrai de
timpuriu dezvoltarea lor înceteaz
, iar la cei castrai mai târziu se produce atrofierea i
disfuncionalitatea lor.
Ampula canalului deferent (Ampulla ductus deferentis) conine în mucoas
glande
ampulare cu activitate secretorie ridicat
. La speciile la care nu exist
ampula canalului
deferent, canalele deferente conin în poriunea lor terminal
glande cu activitate
secretorie.
Glandele veziculare (Gl. vesicularis) sau glande seminale, sunt organe pereche,
plasate dorso-lateral de colul vezicii urinare i de canalul deferent corespondent, se
deschid în canalul ejaculator prin canalul excretor (Ductus excretorius).
Prostata (Prostata) este prezent
la toate mamiferele, plasat
dorsal pe uretra
pelvin
, în care se deschide prin numeroase canalicule prostatice (Ductuli prostaticii).
Este alc
tuit
din poriunea conglomerat
sau corpul prostatei (Corpus prostatae)
i poriunea diseminat
(Pars diseminata). Corpul prostatei este uneori divizat într-un
lob drept i un lob stâng (Lobus dexter et sinister), unii prin istmul prostatei (Isthmus
prostatae). Faa dorsal
(Facies dorsalis) a corpului prostatei vine în contact cu rectul,
iar faa ventral
(Facies ventrale) se muleaz
pe originea uretrei. Structural, prostata
este alc
tuit
dintr-o capsul
(Capsula prostatae), situat
la exterior, care acoper

parenchimul prostatei.
Glandele bulbo-uretrale (Glandula bulbourethralis) sunt organe pereche, de form

ovoid
sau aplatizate, dispuse pe faa dorsal
a poriunii terminale a uretrei pelvine i se
vars
fiecare în uretr
, în general printr-un singur conduct excretor (Ductus glandulae
bulbourethralis).

URETRA MASCULIN
Uretra masculin
(Urethra masculina) reprezint
un conduct genitourinar care
începe la nivelul orificiului uretral intern de pe colul vezicii urinare, pentru a se termina
la vârful penisului prin orificiul extern al uretrei. Are rol de transport fie al urinii, fie al

ejaculatului. Datorit
traiectului s
u, uretra poate fi divizat
în dou
poriuni, pelvin
i
spongioas
.
Poriunea pelvin
(Pars pelvina) are un traiect ventral, pe planeul cavit
ii
pelvine, fiind sistematizat
într-o poriune preprostatic
i o poriune prostatic
.
Poriunea preprostatic
(Pars preprostatica), foarte scurt
, reprezint
poriunea
urinar
a uretrei. La trecerea ei peste arcada ischiadic
, uretra se îngusteaz
i formeaz

istmul uretrei (Isthmus uretrae), acoperit de glandele bulbouretrale.
Poriunea prostatic
(Pars prostatica) este acoperit
de prostat
, în ea se deschid
canalele deferente, prostata i veziculele seminale, de o parte i de alta a crestei uretrale.
Veziculele seminale i canalele deferente se deschid în comun la nivelul coliculului
seminal (Colliculus seminalis), care la arm
sar, taur, berbec formeaz
canalul ejaculator.
Poriunea spongioas
(Pars spongiosa) este situat
în jgheabul uretral al corpului
cavernos al penisului i se deschide la exterior prin orificiul extern al uretrei de la nivelul
glandului penian.


PENISUL
Penisul (Penis) reprezint
organul copulator masculin, plasat diferit în funcie de
specie, fie în regiunea inghinal
, fie subanal cu orientare caudal
. Este format din esut
erectil i este înconjurat de pielea regional
care formeaz
prepuul (Preputum). Rolul
penisului este în acuplare i de depunere a spermei în c
ile genitale feminine.
În ansamblu, penisul este constituit din r
d
cin
, corp i gland.
R
d
cina penisului (Radix penis) reprezint
locul unde se unesc cele dou
brae
ale penisului (Crus penis), inserate separat pe arcada ischiadic
. Contopirea celor dou

brae începe de la r
d
cina penisului spre vârf.
Corpul penisului (Corpus penis) reprezint
poriunea mijlocie a penisului, cuprins

între faa intern
a coapselor. Dorsul penisului (Dorsum penis) reprezint
faa dorsal
a
corpului penian, fiind parcurs
de anul dorsal (Sulcus penis dorsalis), iar faa uretral

(Facies urethralis) reprezint
faa ventral
a corpului penian, parcurs
de anul uretral
(Sulcus urethralis).
Poriunea liber
a penisului (Pars libera) reprezint
poriunea distal
a organului
cuprins
în pielea regional
numit prepu sau furou.
Prepuul (Preputium) este format din dou
lame, una extern
i alta intern
, având
aspect tubular.
Lama extern
(Lamina externa) a prepuului, reprezentat
de piele, este str
b
tut

de rafeul prepuial (Raphe preputii), prezint
orificiul prepuial (Ostium preputiale).
De la acest orificiu lama extern
se continu
cu lama intern
(Lamina interna), în care
se g
sesc glande prepuiale (Gl. preputiales), care sunt de fapt glande sudoripare i
sebacee modificate i care secret
smegma prepuial
.
Lama intern
delimiteaz
o cavitate prepuial
(Cavum preputiale) în care se
ad
postete poriunea liber
a penisului când este în repaus. Prepuul este acionat de doi
muchi, muchiul prepuial cranial sau protractor al furoului i muchiul prepuial caudal
sau retractor al furoului.
Glandul penisului (Glans penis) este o formaiune erectil
distinct
, care reprezint

vârful penisului. Are form
diferit
în funcie de specie i prezint
dou
formaiuni, colul
i coroana glandului. Pe gland se deschide uretra prin orificiul extern al uretrei (Ostium
urethrae externum).
Structural, penisul este constituit din: corp cavernos, corp spongios, muchi.
La exterior, penisul este acoperit de albuginee, din care se desprind o serie de
trabecule, care se întrees i alc
tuiesc cavernele corpului spongios, nite spaii c
ptuite
de endoteliu, care conin i o mic
cantitate de sânge, atât în erecie cât i în repaus.
Corpul cavernos (Corpus cavernosum penis) este bifid la nivelul r
d
cinii penisului
i efilat la nivelul glandului, reprezint
elementul principal al constituiei penisului,
determinând dimensiunile sale. În funcie de predominana trabeculelor sau a cavernelor
corpului cavernos, penisul poate fi de dou
tipuri: penis de tip fibroelastic, de constituie
ferm
permanent
, în care predomin
structura trabecular
; penis musculocavernos, de
constituie ferm
numai în erecie i flasc în repaus, în care predomin
structura
cavernoas
, iar peretele este bogat în fibre musculare netede.
Corpul spongios (Corpus spongiosum penis) înconjoar
uretra penian
, întinzânduse
de la bulbul penisului pân
la gland. Structura corpului spongios este asem
n
toare cu
Aparatul genital mascul Marius Pentea
cea a corpului cavernos, albugineea este mai subire i mai elastic
, cavernele fiind
dispuse mai ordonat în jurul uretrei i umplute de sânge i în repaus.

Sub influena stimulilor sexuali si a arcului reflex medular, erectia se realizeaz
a
printr-un aflux de sânge arterial, astfel ca
la tipul de penis musculocavernos are loc
alungirea i îngroarea organului (arm
sar), iar la tipul de penis fibroelastic alungirea
organului se realizeaz
prin tergerea flexurii sigmoide (Flexura sigmoidea penis), o
inflexiune care se realizeaz
pe traiectul corpului penisului, întâlnit
la vier, taur, berbec.
Penisul este acionat de o serie de muchi care au rolul de a dirija penisul în timpul
copulaiei, de a comprima venele de desc
rcare, de a accelera progresia i deversarea
ejaculatului, de a comprima i retrage penisul în furou dup
copulaie.
Muchiul uretral (M. urethralis) aparine uretrei, fiind un muchi striat, impar.
Muchiul ischio-cavernos (M. ischiocavernosus) particip
la realizarea ereciei,
favorizând intromisiunea. Este un muchi striat care are originea pe tuberul ischiadic i
terminaia pe corpul penisului.
Muchiul retractor al penisului (M. retractor penis) este un muchi neted, care
fuzioneaz
cu precedentul. Are originea pe faa ventral
a corpului primelor vertebre
coccigiene i terminaia pe penis.

PARTICULARITI SPECIFICE ALE APARATULUI GENITAL MASCUL
La arm
sar învelitorile testiculare situate în regiunea înghinal
sunt globuloase i
puternic pigmentate. Rafeul scrotal este bine marcat. Pielea scrotal
este fin
, bogat
în
glande sebacee i sudoripare, fiind onctuoas
la palpare. Testiculele sunt ovoide, având
axa mare aproape orizontal
. Marginea liber
a testiculelor este orientat
ventral sau
ventro-caudal. Artera testicular
, extrem de flexuoas
, formeaz
la nivelul extremit
ii
capitate a testiculului un “con vascular”. De la nivelul marginii epididimare ajunge pe
marginea liber
a testiculului, unde are un aspect sinuos pân
la extremitatea capitat
a
testiculului, apoi emite colaterale care urc
pe feele testiculului pân
la jum
tatea lor.
Aparatul genital mascul Marius Pentea
Venele testiculare însoesc arterele i formeaz
dup
confluare plexul pampiniform
(Plexus pampiniformis) care particip
la formarea cordonului spermatic. Epididimul se
ataeaz
de marginea dorso-lateral
a testiculului, având un corp foarte dezvoltat i un
cap redus, dar care acoper
parial extremitatea capitat
a testiculului.
Canalul deferent este lung, inelul vaginal este variabil, m
surând între 2-5 cm,
conductul ejaculator este scurt sau absent.
Glandele veziculare au aspect piriform, sunt cavitare, localizate parial în pliul urogenital,
lateral de uretr
i de ampula deferent
.
Prostata acoper
parial glandele veziculare i este reprezentat
în totalitate de
poriunea conglomerat
. Corpul prostatei este divizat într-un lob stâng i un lob drept,
unite prin istmul prostatei. Secreia prostatei se elimin
printr-o serie de canalicule, la
nivelul sinusului prostatic, de o parte i de alta a coliculului seminal.
Glandele bulbouretrale sunt ovoide, de m
rimea unui ou de porumbel, acoperite
complet de muchiul uretral. Produsul lor de secreie se vars
în uretr
prin 3-6
canalicule. Uretra pelvin
este scurt
.
Penisul este de tip musculocavernos, lung i voluminos, susinut de ligamente
suspensoare foarte puternice. Glandul este dezvoltat, cu aspect de ciuperc
a c
rui
margine formeaz
coroana glandului (Corona glandis), foarte evident
în erecie. Pe
gland se afl
fosa glandului (Fossa glandis), adânc
i marcat
de orificiul extern al
uretrei printr-un proces uretral scurt. Lama intern
a prepuului realizeaz
o cut

prepuial
(Plica preputialis), care delimiteaz
un inel prepuial (Anulus preputialis),
legat de lama extern
a prepuului printr-un frâu prepuial (Frenulum preputiales).
La taur pungile testiculare sunt plasate în regiunea inghinal
, foarte alungite, cu
aspect pendulant. Testiculele sunt ovoide, având axa mare orientat
vertical, marginea
liber
orientat
lateral, iar extremitatea caudat
ventral. Artera testicular
emite ramuri
flexuoase ce acoper
în totalitate feele testiculului.
Epididimul are capul foarte dezvoltat, corpul subire i dispus median, iar coada este
voluminoas
, cu aspect de tubercul.
Canalul deferent este lung i uor de palpat, inelul vaginal îngust.
Glandele veziculare sunt uor de palpat transrectal, bine dezvoltate i au suprafaa
neregulat
, uor boselat
, datorit
faptului c
sunt r
sucite pe ele însui .
Prostata are corpul mic i aplatizat, uor bilobat i l
rgit transversal, iar poriunea
diseminat
este foarte dezvoltat
.
Glandele bulbouretrale sunt mici, rotunjite, de m
rimea unei nuci, acoperite de
bulbul spongios i nu pot fi palpate transrectal.
Uretra pelvin
este foarte lung
, uniform
i îngust
.
Penisul este de tip fibroelastic, constituie ferm
, cilindroid i caracterizat de flexura
sigmoid
(Flexura sigmoidea penis) sau "S"-ul penian. Glandul este redus, conic i uor
r
sucit spre stânga, iar procesul uretral uor deviat spre dreapta glandului.
Prepuul este lung, îngust, iar orificiul prepuial este garnisit cu peri lungi.
La berbec i ap pungile testiculare sunt situate în regiunea inghinal
, scrotul fiind
acoperit de lân
. Testiculele sunt în general mai voluminoase la berbec decât la ap, mai
sferice decât la taur i au axa mare orientat
vertical. La berbec, capul epididimului
acoper
toat
extremitatea capitat
a testiculului, corpul epididimului este subire i
rectiliniu, iar coada este bine detaat
de corp i acoper
în totalitate extremitatea caudat

a testiculului. Artera testicular
este orientat
c
tre faa caudat
a testiculului i realizeaz

Aparatul genital mascul Marius Pentea
flexiuni mai puine decât la taur. La ap, epididimul seam
n
cu cel de la taur, având
capul i corpul mai reduse, iar coada foarte dezvoltat
, cu aspect de tubercul.
Glandele veziculare sunt mici i rotunjite.
Prostata se caracterizeaz
numai prin poriunea diseminat
, corpul prostatei fiind
absent.
Glandele bulbo-uretrale sunt mici, de m
rimea unei alune.
Penisul seam
n
atât la berbec cât i la ap cu cel de la taur, cu excepia poriunii
libere i a glandului. Glandul este mai voluminos, prev
zut cu un proces uretral lung,
drept la berbec i curb la ap. Pe glandul penisului la berbec se realizeaz
bilateral câte un
tubercul, cel stâng de culoare roietic
, plasat la baza glandului, iar cel drept de culoare
alb
situat la baza procesului uretral. Tuberculul spongios este erectil i situat pe faa
stâng
a poriunii libere a penisului. Tuberculul spongios este absent. Prepuul este mai
scurt.
La vier pungile testiculare i testiculele sunt plasate subanal, la scurt
distan
de
anus. Rafeul scrotal este profund. Scrotul este "încreit" i acoperit de peri rari. Tunica
dartoic
i muchiul cremaster sunt subiri. Testiculele sunt ovoide, cu axa mare orientat

oblic caudo-dorsal i cu extremitatea caudat
mai aproape de anus.
Epididimul este foarte voluminos, capul i coada epididimului acoperind
extremitatea capitat
respectiv extremitatea caudat
a testiculului. Desenul arterei
testiculare este evident, dar artera testicular
nu va atinge coada epididimului, fiind mai
puin flexuoas
la nivelul marginii libere a testiculului, ramurile arterei testiculare
acoper
în întregime feele testiculului.
Canalul deferent este relativ lung, lipsit de ampula deferent
, iar pliul uro-genital
este larg.
Glandele veziculare sunt foarte dezvoltate, cu aspect piramidal, ajungând pân
în
cavitatea abdominal
i caudal ating glandele bulbouretrale.
Prostata este relativ redus
, corpul prostatei este mic, ca o band
îngust
, iar
poriunea diseminat
este foarte dezvoltat
, fiind plasat
sub muchiul uretral.
Glandele bulbouretrale sunt deosebit de dezvoltate, cu aspect cilindric i acoperind
în totalitate uretra pelvin
. Sunt uor de palpat transrectal i au aspectul literei "H", cele
dou
glande fiind unite transversal printr-o punte muscular
.
Penisul este de tip fibroelastic, în general asem
n
tor cu cel de la rumeg
toare.
Flexura sigmoid
este plasat
mai cranial decât la taur. Glandul penisului este redus,
conic, spiralat, cu aspect de "tirbuon". Procesul uretral este r
sucit spre dreapta i nu
dep
ete glandul.
Prepuul are un orificiu îngust, iar dorsal realizeaz
un diverticulul prepuial
(Diverticulum preputiale), o cavitate aplatizat
dorso-ventral, bilobat
, în contact cu
peretele abdominal i care se deschide pe plafonul prepuului. În acest diverticul se pot
acumula urina, celule epiteliale, secreiile unor glande, formând un amestec cu miros
fetid, care se va transmite c
rnii de vier. Prin castrarea timpurie a vierilor, diverticulul
prepuial r
mâne rudimentar.
La canide pungile testiculare i testiculele sunt plasate pe faa intern
a coapselor,
vizibile din spate. Pielea scrotal
este fin
, neted
, pigmentat
i parcurs
de un rafeu
evident. Testiculele sunt sferice i relativ mici, oblice caudo-ventral. Epididimul este
foarte voluminos, capul i coada acoperind extremit
ile capitat
respectiv caudat
ale
Aparatul genital mascul Marius Pentea
testiculului. Desenul arterei testiculare nu este evident, colateralele arterei fiind puine i
nu ajung pân
la mijlocul feelor testiculului. Funiculul spermatic este foarte lung.
Glandele veziculare sunt absente. Prostata este foarte dezvoltat
, sferic
, bilobat
i
înconjoar
aproape complet uretra. Poate fi examinat
prin palpaie transrectal
. Lobii
prostatei sunt bine individualizai morfologic i funcional.
Glandele bulbouretrale sunt absente.
Penisul este de tip musculocavernos, cilindric, situat pe feele interne ale coapselor,
exteriorizându-se în sens cranial de la arcada ischiadic
. Este alc
tuit dintr-o poriune
proximal
, cavernoas
i o poriune distal
, prev
zut
cu os penian. Osul penian se
dezvolt
dup
natere i rezult
din osificarea distal
a celor doi corpi cavernoi. Este
efilat la extremitatea sa distal
i parcurs pe faa ventral
de un an adânc în care este
plasat
uretra pelvin
. În cazul unor accidente se poate produce fractura osului penian.
Glandul penian este foarte dezvoltat i alc
tuit dintr-o poriune lung
(Pars longa
glandis) i o poriune proximal
sau bulbul glandului (Bulbus glandis). Aceast

formaiune, în erecie i în timpul coitului, menine "cuplai" cei doi parteneri pân
la 30
minute.
Prepuul este lung i orificiul prepuial îngust.
La motan pungile testiculare i testiculele sunt plasate subanal. Scrotul este acoperit
de p
r abundent. Testiculele sunt sferice, având axa mare dispus
oblic caudo-ventral.
Epididimul este foarte dezvoltat i acoper
3/4 din circumferina testiculului. Artera
testicular
realizeaz
un "desen" caracteristic i parcurge faa lateral
a testiculului în
direcie oblic
caudo-ventral
, întret
ind marginea liber
a testiculului unde va emite
ramuri drepte dar scurte. Funiculul spermatic este relativ mai lung decât la canide.
Glandele veziculare sunt absente.
Corpul prostatei este globulos, acoper
dorsal originea uretrei, iar poriunea
diseminat
este reprezentat
de o serie de lobuli glandulari r
spândii în peretele uretrei.
Glandele bulbouretrale sunt foarte mici, de m
rimea unui bob de maz
re.
Penisul este de tip musculocavernos, fiind orientat caudo-ventral. Osul penian reprezint

baza poriunii libere a penisului, iar pe albugineea glandului se g
sesc papile cornificate,
orientate oblic, caudal i care se atrofiaz
dup
castrare. Prepuul seam
n
cu cel de la
câine.

APARATUL GENITAL FEMEL

Este reprezentat de organele genitale femele (Organa genitalia feminina), alc
tuite
din cele trei segmente majore: gonadele feminine reprezentate de ovare; c
ile de
conducere ale ovulului constituite din tubele uterine, uter, vagin i vestibulul vaginal;
organul copulator reprezentat de vulv
i clitoris. O parte din organul genital femel
completeaz
morfofuncional aparatul urinar, asigurând astfel eliminarea urinii la
exterior.

OVARUL
Ovarul (Ovarium) este un organ pereche, de form
sferic
, constituie ferm
i
aspect neregulat datorit
foliculilor ovarieni sau corpilor galbeni prezeni pe suprafaa
ovarului. Sunt organe plasate în regiunea sublombar
, ventral de procesele transverse ale
vertebrele lombare I-IV i caudo-ventral de rinichi. În organism îndeplinesc atât funcie
gametogen
cât i funcie endocrin
.
Fiecare ovar prezint
dou
fee, dou
extremit
i i dou
margini.
Fa
a lateral (Facies lateralis) i fa
a medial (Facies medialis) sunt mai mult sau
mai puin neregulate în funcie de ciclul sexual.
Marginea liber (Margo liber), în general convex
este orientat
ventral, excepie
face iapa la care aceast
margine este concav
i marcat
de fosa ovarului (Fossa
ovarii).
Marginea mezoovaric (Margo mesoovaricus), situat
dorsal este caracterizat
prin
prezena hilului ovarului, locul unde p
trund i ies din ovar artere, vene i nervi.
Extremitatea tubar (Extremitas tubaria) numit
i pol cranial este situat
în
vecin
tatea infundibulului tubar, iar extremitatea uterin (Extremitas uterina) este
opus
precedentei, situat
înspre cornul uterin corespondent de care este legat
prin
ligamentul propriu al ovarului (Lig. ovarii proprii).
Ovarul este suspendat în cavitatea abdominal
de mezoul ovarian (Mesovarium)
care reprezint
extremitatea cranial
a ligamentelor largi, prin care marginea mezoovaric

este consolidat
de peretele abdominal. Mezoul ovarian poate fi sistematizat într-un
mezou distal care este plasat între ovar i originea mezosalpinxului (mezoul tubei
uterine) i mezou proximal care se continu
de la originea mezosalpinxului pân
la
peretele abdominal.
Marginea cranial
a mezoovarului reprezint
ligamentul suspensor al ovarului
(Lig. suspensorium ovari).
Bursa ovarian (Bursa ovarica) este un reces peritoneal alc
tuit din mezoul distal
i mezosalpinx, cu aspect de "capion" i care acoper
mai mult sau mai puin ovarul în
funcie de specie.
Ovarul prezint
tunica seroas
, ce acoper
albugineea, care la rândul s
u înconjoar

esutul propriu al ovarului format din cortical
i medular
.
Tunica seroas
învelete organul la exterior, originea sa fiind în peritoneul visceral.
Corticala este plasat
la periferia ovarului, cu excepia iepei la care se g
sete la
interior, are structur
parenchimatoas
, iar la nivelul ei se g
sesc foliculi ovarieni în
diferite stadii de dezvoltare, corpi galbeni i celule interstiiale.
Aparatul genital femel Marius Pentea
Medulara este plasat
central, cu excepia iepei, este alc
tuit
din esut conjunctiv
lax, conine vase sanguine i limfatice, terminaiuni nervoase i celule interstiiale cu rol
endocrin.

TUBA UTERIN
Tuba uterin (Tuba uterina) se mai numete salpinx, oviduct, tromp
uterin
sau
trompele lui Fallope, este un conduct par, foarte flexuos i îngust, având lungime
variabil
în funcie de specie. Este susinut de mezoul tubei uterine (Mesosalpinx) i are
rolul de a transporta gameii de la ovar la cornul uterin corespondent, constituind i locul
unde se realizeaz
cuplarea gameilor. Împreun
cu uterul i cu vaginul se dezvolt

ontogenetic din canalele Müller.
Extremitatea prin care tuba uterin
se prinde pe ovar se numete infundibul
(Infundibulum tubae uterinae) sau pavilionul tubei uterine, care are aspect conic, iar
marginile sale libere sunt franjurate de o serie de pliuri, ce vor forma fimbriile tubare
(Fimbria tubae), dintre care numai una se detaeaz
i se fixeaz
pe ovar constituind
fimbria ovaric (Fimbria ovarica). În timpul ovulaiei infundibulul devine turgescent,
fimbriile aplicându-se pe ovar în vederea capt
rii ovulului. Traiectul tubei uterine este
lung i flexuos, prezentând imediat caudal de infundibul o dilataie numit
ampula tubei
uterine (Ampulla tubae uterinae). Istmul tubei uterine (Isthmus tubae uterinae)
reprezint
un segment foarte îngust care este cuprins între ampula tubar
i extremitatea
uterin
, prin care comunic
cu cornul uterin corespondent.
Structura trompelor uterine este reprezentat
de mucoas
, musculoas
mai slab
reprezentat
în regiunea pavilionului, deoarece este format
dintr-un singur strat de fibre
musculare, iar la exterior seroasa învelete organul.

UTERUL
Uterul (Uterus) este un organ musculo-membranos, situat în cavitatea pelvin
, cu
rolul de a primi, ad
posti i hr
ni produsul de concepie i care datorit
contraciilor sale
asigur
transportul spermatozoizilor spre trompa uterin
.
Deriv
embriologic împreun
cu tubele uterine din canalele Müller, contopite parial
i care la toate femelele mamiferelor domestice formeaz
uterul bicorn, o form

intermediar
între uterul simplu de la primate i uterul dublu de la iepuroaic
.
Din sens cranial în sens caudal uterul este alc
tuit din coarnele uterine, corpul uterin
i cervixul uterin.
Coarnele uterine (Cornua uteri) sunt nite conducte musculare divergente. Lateral,
fiecare corn uterin prezint
marginea mezometric (Margo mesometricus) de care se
prinde ligamentul lat corespondent, iar medio-ventral se afl
marginea liber (Margo
libera). Cele dou
coarne uterine sunt unite medial prin ligamentul intercornual (Lig.
intercornuale), variabil dezvoltat în funcie de specie i care este dublu numai la vac
.
Corpul uterin (Corpus uteri) reprezint
poriunea mijlocie a uterului, este plasat
cranial de cervix i circumscrie cavitatea uterin (Cavum uteri). Este aplatizat dorsoventral
i prezint
o fa
 dorsal (Facies dorsalis) care vine în contact cu rectul i o fa

ventral (Facies ventralis) care este în contact cu vezica urinar
. Prin marginile stâng
Aparatul genital femel Marius Pentea
i dreapt (Margo uteri sinister et dexter) uterul este fixat în cavitatea abdominal
de
c
tre ligamentele late.
Ligamentele late (Lig. latum) stâng i drept sunt nite mezouri, relativ groase, cu
originea pe plafonul cavit
ii abdominale i pe peretele dorso-lateral al bazinului i
terminaia pe marginile mezometriale ale coarnelor i corpului uterin.

CERVIXUL
Cervixul (Cervix uteri) sau colul uterin face leg
tura între uter i vagin, asigurând
închiderea cavit
ii uterine. Prezint
o por
iune prevaginal (Portio prevaginalis) i o
por
iune vaginal (Portio vaginalis) str
b
tute de canalul cervixului (Canalis cervix),
îngust i care comunic
cu uterul prin orificiul uterin intern (Ostium uteri internum) i
cu vaginul prin orificiul uterin extern (Ostium uteri externum). Poriunea vaginal
a
cervixului proemin
în vagin i formeaz
floarea involt
.
La toate mamiferele domestice uterul este alc
tuit din seroas
, musculoas
i
mucoas
.
Tunica seroas (Tunica serosa) sau perimetrul reprezint
peritoneul care acoper
la
exterior organul.
Tunica musculoas (Tunica muscularis) sau miometrul este alc
tuit din fibre
musculare netede, dispuse pe dou
straturi, stratul intern alc
tuit din fibre circulare sau
fibre dispuse plexiform i stratul extern alc
tuit din fibre longitudinale.
Tunica mucoas (Tunica mucosa) sau endometrul formeaz
numeroase cute, care la
nivelul cervixului se m
resc i se orienteaz
longitudinal i transversal determinând
închiderea orificiului uterin extern, accesul în cavitatea uterin
fiind foarte dificil.
Parametrul reprezint
un esut conjunctiv flasc, bogat în vase sanguine, limfatice i
nervi, dispus între cele dou
straturi musculare i care se continu
bilateral cu
mezometrul

VAGINUL
Vaginul (Vagina) este un conduct musculo-membranos, uor aplatizat dorso-ventral
i care formeaz
împreun
cu vestibulul vaginal i cu vulva organul copulator femel.
Dorsal, vaginul vine în contact cu rectul, iar ventral cu vezica urinar
i cu uretra. În jurul
poriunii vaginale a cervixului, vagina formeaz
fornixul vaginal (Fornix vaginae), care
lipsete la scroaf
.
Himenul (Hymen) este un pliu mucos transvers, situat la limita dintre vagin i
vestibulul vaginal, plasat puin cranial de orificiul extern al uretrei.
Structura vaginului este reprezentat
de seroas
, subseroas
, musculoas
i mucoas
.
Peritoneul nu acoper
vaginul în totalitate, astfel c
1/3 caudal
a vaginului este acoperit

de adventice.
Vestibulul vaginal (Vestibulum vaginae) este un conduct uro-genital, bine
individualizat la femele mamiferelor domestice. Reprezint
continuarea caudal
a
vaginului i se întinde pân
dup
orificiul extern al uretrei, în dreptul labiilor vulvare.
La vaca
, oaie, scroaf
a c
ea pe planeul i/sau în peretele lateral al vestibulului
vaginal se deschid glandele vestibulare mici (Gll. vestibulares minor).
Glandele vestibulare mari (Gll. vestibulares major) denumite si "glandele lui
Bartholin" sunt plasate câte una în pereii ventro-laterali ai vestibulului vaginal i se
deschid în vestibul printr-un canal mic. Sunt prezente la vaca
, pisic
i inconstant la oaie,
având rolul de a lubrefia vaginul, iar datorit
unor substane odorante atrag masculii în
perioada c
ldurilor.
Bulbii vestibulari sunt formaiuni erectile, bogat vascularizate i plasate în
submucoasa vestibular
, prezeni numai la iapa.


VESTIBULUL VAGINAL
VULVA
Vulva (Pudendum femininum, s. Vulva) reprezint
singurul segment extern al
organului genital femel, fiind alc
tuit
din dou
labii vulvare (Labia pudendi), unite
dorsal i ventral la nivelul comisurii dorsale i ventrale (Commissura labiorum ventralis
et dorsalis) i care delimiteaz
, vertical, fanta vulvar (Rima pudendi).
Vulva este situat
ventral de anus, de care este desp
rit
prin perineu. Labiile
vulvare sunt acoperite la exterior de piele fin
, nud
sau prev
zut
cu peri fini.
La nivelul comisurii ventrale a vulvei se g
sete clitorisul (Clitoris), un organ
erectil, omolog penisului de la masculi, având originea pe arcada ischiadic
. Clitorisul
prezint
analog penisului, dou
r
d
cini, un corp i un gland.

PARTICULARITI SPECIFICE ALE APARATULUI GENITAL FEMEL
La iapa ovarele sunt mari i globuloase, cu aspect reniform. Au marginea liber

br
zdat
de fosa de ovulaie, fiind plasate ventral de vertebrele lombare IV-V. Medulara
este situat
la exterior, iar corticala la interior. Mezoul ovarian este lung, putând fi palpat
transrectal. Peritoneul acoper
ovarul cu excepia fosei de ovulaie.
Tuba uterin
este lung
i flexuoas
. Infundibulul trompei uterine se prinde de ovar
în jurul fosei de ovulaie. Bursa ovarian
este plasat
lateral pe ovar.
Uterul este bicorn, neseptat, situat în cavitatea abdominal
. Coarnele uterine sunt
divergente i uor curbate cranio-dorsal, ajungând pân
în vecin
tatea ovarelor.
Ligamentul intercornual este simplu. Poriunea vaginal
a cervixului proemin
în fornixul
vaginal, formând floarea involt
.
Vaginul este relativ lung i extensibil, având mucoasa uor plisat
longitudinal.
Vestibulul vaginal este scurt, bulbii vestibulari bine dezvoltai, iar glandele
vestibulare mici sunt prezente pe planeul i în pereii laterali ai vestibulului.
Vulva este pigmentat
, comisura dorsal
este ascuit
, iar comisura ventral
este
rotunjit
. Labiile vulvare sunt groase, iar clitorisul bine dezvoltat.
La vac ovarele sunt mici i neacoperite de peritoneu. Suprafaa lor este neregulat

datorit
prezenei a numeroi foliculi ovarieni sau corpi galbeni în diferite stadii de
evoluie. Ovarele pot fi palpate transrectal în dreptul tuberului coxal al iliumului.
Tubele uterine sunt relativ lungi, dar cu flexuozit
ile terse. Bursa ovarian
este
foarte larg
, iar infundibulul acoper
aproape total ovarul.
Uterul este bicorn, parial septat, iar ligamentul intercornual este dublu. Coarnele
uterine sunt lungi, curbate caudo-ventro-lateral i spiralate asem
n
tor coarnelor de
berbec.
Mucoasa uterin
prezint
pliuri longitudinale i este prev
zut
cu proeminene
mucoase, numite carunculii uterini (Caruncules), rotunzi sau ovali, dispui pe 4 rânduri,
câte 10-14 carunculi, de forma unui bob de fasole la vacile negestante, dar care în gestaie
se m
resc considerabil ajungând de m
rimea unui cartof. Suprafaa carunculilor este
convex
i rugoas
datorit
criptelor în care se angreneaz
placenta. Cervixul prezint
3-4
pliuri circulare astfel c
floarea involt
apare dubl
sau tripl
. Fornixul vaginal este mai
profund în sens dorsal decât ventral.
Aparatul genital femel Marius Pentea
În vestibulul vaginal exist
un diverticul suburetral evident, iar în planeul vestibular
sunt prezente glandele vestibulare mari.
Vulva este puin pigmentat
, având comisura ventral
ascuit
i prev
zut
cu un
smoc de peri lungi, iar comisura dorsal
este rotunjit
. Clitorisul este mai redus.
La oaie i capr ovarele sunt foarte mici i plasate ventral de vertebra lombar
V.
Uneori corpul galben poate fi de dou
ori mai mare decât ovarul.
Tubele uterine sunt foarte lungi i flexuoase.
Uterul este bicorn, parial septat. Coarnele uterine sunt asem
n
toare cu cele de la
vac
, dar spiralarea lor este mai strâns
, iar ligamentul intercornual este unic. Carunculii
uterini sunt dispui pe dou
rânduri, în num
r de 10-12 i au suprafaa uor concav
. La
capr
, num
rul carunculilor uterini este mai mare i suprafaa lor este plan
. Floarea
involt
este unic
. Glandele vestibulare mari i mici sunt prezente ocazional numai la
oaie, fiind absente la capr
.
Labiile vulvare sunt relativ subiri, comisura dorsal
rotunjit
, comisura ventral

ascuit
i prev
zut
cu un apendice cutanat conic. Clitorisul este evident i are glandul
ascuit i curbat caudal.
La scroafa ovarele au form
neregulat
i datorit
numeroilor foliculi ovarieni i a
corpilor galbeni au aspect de "mur
".
Trompele uterine sunt lungi i sinuoase, infundibulul este larg, iar fimbriile tubare
sunt reduse sau lipsesc
Mezosalpinxul este foarte amplu i bogat vascularizat. Bursa ovarian
este larg
,
acoperind în totalitate ovarul.
Uterul este bicorn, parial septat i plasat în cavitatea abdominal
. Coarnele uterine
sunt foarte lungi (pân
la 150 cm), flexuoase, de constituie ferm
. Corpul uterin este
scurt, în schimb cervixul este foarte lung, iar canalul cervical se închide prin intermediul
unor perni
e cervicale (Pulvinus cervicales) sau cuzinei, care se angreneaz
reciproc,
asigurând etaneitatea cervixului.
Vaginul este lung i lipsit de fornixul vaginal. În vestibulul vaginal se deschid
glandele vestibulare mici, fiind prezent i diverticulul suburetral.
Vulva are comisura ventral
ascuit
i prelungit
de un apendice conic. Clitorisul
este mic.
La c
ea i pisic ovarele sunt mici, ovale i acoperite total de bursa ovarian
. Sunt
plasate caudo-ventral de rinichi, în dreptul vertebrelor lombare III-IV. Mezosalpinxul
conine o mare cantitate de esut adipos la c
ea i mai puin la feline.
Uterul este bicorn, parial septat. Coarnele uterine sunt lungi, uniforme i divergente.
Ligamentul intercornual este scurt. Corpul uterin este relativ scurt. Ligamentele largi sunt
bogate în esut adipos. La feline uterul seam
n
cu cel de la c
ea, în schimb canalul
cervixului este oblic, iar fornixul vaginal are aspect de papil
.
În vestibulul vaginal sunt prezeni bulbii vestibulari, evideni, iar glandele
vestibulare mici sunt dezvoltate. La feline, în vestibulul vaginal se deschid i glandele
vestibulare mari.
Labiile vulvare sunt dublate lateral de câte un pliu cutanat. Clitorisul este foarte
dezvoltat, fiind prev
zut cu o formaiune cartilaginoas
, asem
n
toare osului penian.
La iepuroaica ovarele sunt mici i alungite, cu suprafaa neregulat
i sunt dispuse
ventral de vertebrele lombare II-III. Bursa ovarian
este slab dezvoltat
i nu acoper
a
ovarele.
Uterul este bicorn, total septat ca i la marsupiale i monotreme. Coarnele uterine
sunt cilindrice, flexuoase i nu se deschid în comun în cavitatea uterin
, ci se continu

spre vagin prin dou
canale independente care se deschid fiecare prin câte un cervix
propriu.
Labiile vulvare sunt acoperite de peri lungi i fini, fiind dublate medial de câte o
cut
a mucoasei care vor constitui labiile mici. Comisura dorsal
este ascuit
, iar cea
ventral
este rotunjit
. Clitorisul este lung i înconjurat de un veritabil prepu.

7. ATITUDINEA
Prin ea, în medicină se înţelege absenţa sau modificarea posibilităţii de mişcare,
deplasare sau de efectuare a gesturilor de igienă personală, de alimentaţie etc. Deasemenea,
atitudinea reflectă şi poziţia pe care tinde bolnavul să o aibă în anumite suferinţe.
Atitudinea activă – reprezintă posibilitatea pacientului de a se deplasa, de a se
alimenta, de a efectua igiena personală.
Atitudinea pasivă – imposibilitatea de efectuare a acestor mişcări.
Atitudinile sau poziţiile forţate (impuse) – reprezintă diferite poziţii impuse de
anumite suferinţe pe care le adoptă bolnavul în vederea reducerii durerii sau efectuării unor
funcţii.
 Atitudine antalgică – reprezintă poziţia forţată de diverse dureri în evoluţia unor boli.
De ex. poziţia ghemuită în ulcerul gastro-duodenal, decubitul contralateral în pleurită
sau fracturi costale etc.
 Atitudini antidispneice – ortopneea (poziţia semişezândă) – apare la bolnavii cu
dispnee; decubitul lateral pe partea bolnavă la pacienţii cu pleurezie exudativă;
poziţia cu torace aplecat anterior în pericardita exudativă, etc.
 Atitudini forţate de contracturi musculare patologice: în meningită – cocoş de puşcă,
culcat lateral, cu capul în extensie şi cu coapse şi gambe flectate; în tetanos
-opistotonus – decubit dorsal, cu corpul sprijinit pe cap şi cîlcâi, ca un arc; în hernia
de disc lombar – poziţia corpului este deviată lateral datorită scoliozei, prin
contractura musculaturii paravertebrale unilateral.
8. TIPUL CONSTITUŢIONAL ŞI STAREA DE NUTRIŢIE
Tipul constituţional se referă la structura corporală a pacientului şi la aspectul său
general, în funcţie de conformaţia dobândită prin ereditate sau prin factori fiziologici sau
patologici.
Pentru orientarea tipului constituţional se apreciază şi dezvoltarea staturală a
bolnavului, care poate fi determinată de factori ereditari, endocrini sau de mediu şi este în
corelaţie cu creşterea oaselor.
Tipurile constituţionale pot fi de trei feluri:
 Tipul astenic – ectomorf - tip slab, este predispus la ulcere gastro-duodenal,
TBC, boli psihice.
 Tipul picnic – endomorf - mic de statură, cu dezvoltarea ţesuturilor rezultate din
transformarea endodermului, este predispus la ateroscleroză, obezitate, HTA,
diabet zaharat etc.
 Tipul stenic – mezomorf – intermediar între primele, este predispus la boli osteoarticulare
şi musculare.
Din punct de vedere statural apar alte aspecte:
 Nanismul hipofizar sau piticul – apare în insuficienţa hormonului somatotrop din
copilărie
 Nanismul din stenoza mitrală apare mai tardiv la persoanele care fac cardită
reumatismală în cadrul RPA –lui
 Nanismul din alte boli endocrine, ereditare sau osoase: mixedem (hipotiroidism),
rahitism, etc.
 Gigantismul hipofizar – este o creştere staturală exagerată prin exces de hormon
somatotrop în copilărie
 Acromegalia – este o creştere exagerată a extremităţilor corpului, tot prin
hipersecreţia hormonului somatotrop, începând din copilărie
 Eunocoidismul – dezvoltarea normală a corpului dar cu deficit în dezvoltarea
organelor genitale şi a activităţii sexuale
Starea de nutriţie – se apreciază prin analiza dezvoltării ţesutului celular subcutanat
şi a celui muscular; se examinează prin efectuarea semnului pliului cutanat la nivelul
abdomenului şi prin raportul greutate - înălţime.
Semnificaţiile patologice ale stării de nutriţie constau în aprecierea îngrăşării sau
slăbirii excesive.
Slăbirea excesivă a unui individ este un semn de gravitate a unei boli şi poate
constitui un simptom pentru el. Caşexia reprezintă starea excesiv de slabă a unui bolnav şi
poate apare în carenţe alimentare, boli endocrine, stenoza pilorică, boli toxico-infecţioase
grave, cancere, boli psihice, etc.
Obezitatea sau îngrăşarea excesivă apare în caz de supraalimentaţie sau în
dezechilibre endocrine şi predispune la ateroscleroză, HTA, infarct miocardic, artroze,
deficienţe respiratorii, etc.
9. FIZIONOMIA ŞI FACIESUL
FIZIONOMIA
Aspectul figurii corespunde în general stării psihice a pacientului şi este în corelaţie
cu gravitatea bolii. Fizionomia suferindă apare la cei cu simptome importante sau care
prezintă boli psihice cu stare depresivă. In acelaşi timp pacienţii pot exprima şi alte stări:
indiferenţă, oboseală, satisfacţie, fericire sau nelinişte.
FACIESUL
Faciesul reprezintă conformaţia feţei şi a capului şi poate avea o semnificaţie de
mare valoare semiologică în precizarea diagnosticului.
Aspecte importante ale feţei sunt:
Faciesul hipocratic: o faţă trasă, cenuşie, cu ochi înfundaţi în orbite, cu şanţuri
nazo-labiale adâncite, cearcăne şi nas ascuţit. Apare în afecţiuni grave cu atingere
peritoneală, de tipul peritonitelor prin perforaţie.
Faciesul basedowian: este caracteristic afecţiunii de bază, boala Basedow, cu
exoftalmie bilaterală sau asimetrică, fantă palpebrală larg deschisă, privire vie, inteligentă,
uneori clipire rară; anxietate cu aspect de spaimă îngheţată.
Faciesul mixedematos: apare ca o lună plină, cu faţă rotundă, infiltrată, palidă,
inexpresiv, alopecia jumătăţii externe a sprâncenelor, macroglosie cu amprentele dinţilor,
voce aspră şi groasă, păr rar, aspru, uscat, decolorat, friabil, specifică hipotiroidismului.
Acest aspect este denumit facies buhăit.
Faciesul acromegalic: apare în hipersecreţia de hormon somatotrop hipofizar şi
apare cu o dezvoltare accentuată a arcadetor orbitale, nasului, urechilor, buzelor şi
mentonului (prognatism).
Faciesul mitral: apare la pacienţii cu afectarea valvelor mitrale şi este tipic, cu
cianoza obrajilor, nasului, buzelor şi urechilor, pe un fond palid al restului tegumentelor.
Faciesul anemic: este un facies palid pai, cu mucoasele conjunctivale palide şi apare
în anemiile severe mai ales de tip feripriv.
Faciesul congestiv: este opusul celui anemic, apărând culoarea roşie vineţie, mai
ales la nivelul extremităţilor capului, obraji, lobul urechilor, nasului şi menton. Apare la cei
cu poliglobulii secundare sau primare, la cei cu HTA sau la cei cu febră mare.
Faciesul hectic: apare cu pomeţii obrajilor roşii pe un fond palid al feţei, mai ales la
cei cu forme grave de TBC.
Faciesul cirotic sau hepatic: prezintă o culoare galben - teroasă (icterică sau
subicterică), cu venectazii pe pomeţii obrajilor şi pe nas, buze subţiate, roşii, carminate.
Apare la cei cu hepatită cronică activă şi la cei cu ciroză.
Faciesul adenoidian este specific copiilor cu polipi nazali sau vegetaţii adenoide şi
apare un facies cu îngustarea nasului, proeminenţa buzei şi a arcadei superioare.
Concomitent apare o voce tipică, nazonată şi tulburări ale auzului.
Faciesul rigid, fără mimică apare la pacienţii cu boală Parkinson.
Faciesul cushingoid este tipic pentru cei cu hipersecreţiea hormonilor
glucocorticoizi suprarenalieni. Apare un facies rotund (facies de lună plină), cu piele roşie
violacee, gura mică, acnee, gât gros aşa numit "de bizon" iar la femei apare şi hirsutismul
(mustăţi şi barbă).
Faciesul lupic este caracteristic pentru pacienţii cu LED (lupus eritematos
diseminat) şi apare cu o erupţie cutanată caracteristică sub formă de fluture la nivelul nasului
şi obrajilor. Erupţia este eritematoasă cu scuame fine.
Faciesul din sclerodermie apare rigid, parcă micşorat, fără riduri şi cute faciale,
inexpresiv, cu nas şi buze subţiri. A fost comparat cu o icoană bizantină.
Faciesul vultuos este tipic pentru pacienţii cu febră mare, cum ar fi în pneumonii,
bronhopneumonii, gripe,etc.
Faciesul asimetric apare în paralizia de nerv facial, când o parte a feţei este
paralizată şi determină asimetria feţei.
Faciesul ca o pară apare la cei cu parotidită epidemică sau cu adenopatii mari
submandibulare.
10. MERSUL
Mersul pacienţilor constituie un alt indiciu important pentru diagnostic, mai ales în
bolile neurologice dar şi în afecţiuni ale aparatului locomotor.
Mersul antalgic – apare din cauza unor dureri şi este întâlnit în boli reumatice sau în
suferinţele nervului sciatic.
Mersul rigid – apare la aterosclerotici sau în b. Parkinson şi este un mers cu paşi
mici.
Mersul dezordonat – apare în coree, complicaţie neurologică din RPA.
Mersul cosit – apare în hemipareze spastice şi membrul descrie un arc de cerc în
timpul mersului.
Mersul talonat –ataxic, pe călcâie, apare în sifilisul cu localizare la măduva spinării,
tabes.
Mersul stepat – apare în paralizia de sciatic popliteu extern.
Mersul legănat, de raţă – apare în miopatiile grave.
Mersul ataxic – apare în afecţiunile cerebeloase şi pacientul merge încet cu
picioarele depărtate şi cu privirea în jos.
Mersul ebrios – apare în intoxicaţiile acute cu alcool, cu barbiturice, în sindroamele
cerebeloase.
Mersul adinamic – apare în miastenia gravis, b. Addison, neoplazii în faze terminale.
11. MIŞCĂRILE INVOLUNTARE
Aceste mişcări sunt anormale şi involuntare, ele fiind determinate de contracţii
musculare nedorite şi apar în leziuni ale sistemului nervos extrapiramidal şi boli metabolice.
Fasciculaţiile şi fibrilaţiile musculare sunt contracţii rapide, limitate la suprafaţa
muşchilor, fiind determinate de intoxicaţii endogene (insuficienţa hepatică, insuficienţa
renală decompensată, insuficienţa respiratorie etc) sau exogene.
Tremurăturile – sunt oscilaţii ale extremităţilor corpului. Ele pot fi fine, rapide, mai
ales la nivelul membrelor superioare, în caz de alcoolism, consum excesiv de cafea, în
hipertiroidism sau în emoţii, intoxicaţii cu plumb, aresenic, mercur, b.Basedow, scleroza în
plăci. Tremurăturile din Parkinson sunt rare, apar numai în repaus şi sunt mai frecvente la
nivelul capului şi membrelor superioare. In encefalopatia portală şi insuficienţa hepatică
apar tremurături mai ample şi rare, ca bătăile aripilor de pasăre, fiind denumite flappingtremor.
Mişcările atetozice – sunt mişcări lente, permanente şi apar în boli ale nucleilor
bazali ale creierului (boala Wilson sau degenerescenţa hepatolenticulară) .
Mişcările coreice – sunt mişcări ample, involuntare, rapide, aritmice şi de scurtă
durată şi apar în leziuni cerebrale din cadrul RPA, în encefalite, etc.
Convulsiile – sunt contracţii intermitente ale muşchilor, cu o durată variabilă. Ele
pot fi tonice şi produc rigiditatea segmentelor interesate sau pot fi clonice, când produc
mişcări violente, ample, dezordonatate ale întregului corp. Ele pot fi şi mixte, tonico-clonice.
Apar în epilepsie, hipertensiunea intracraniană, tulburări metabolice sau vasculare cu răsunet
pe creier sau în intoxicaţii exogene.
Contractura permanentă – apare în tetanos, tetanie, turbare, afecţiuni cerebrale,
isterie.
12. EXAMENUL TEGUMENTELOR, MUCOASELOR ŞI FANERELOR
CULOAREA TEGUMENTELOR
Paloarea – este culoarea mai deschisă a tegumentelor şi mucoaselor şi apare în caz
de reducerea circulaţiei superficiale, prin vasoconstricţie sau mai frecvent apare în anemii.
In anemii culoarea poate să difere în funcţie de tipul de anemie.
In anemia feriprivă – apare o paloare de ceară sau ca varul în funcţie de tipul de
anemie feriprivă: posthemoragie acută sau cronică.
In anemiile hemolitice şi megaloblastice – apare o culoare gălbuie, ca paiul de grâu
copt.
In leucemii cronice şi insuficienţa renală cronică decompensată – apare o culoare gripământie.
In endocardita bacteriană infecţioasă – paloarea este de tip cafea cu lapte.
Paloarea se observă cel mai bine la palme, mucoase şi unghii. Ea poate fi localizată
sau generalizată.
Roşeaţa – apare prin vasodilataţie accentuată sau prin creşterea cantităţii de
oxihemoglobină în circulaţie (poliglobulie)
Ea apare după expunere la temperaturi înalte sau în stări febrile, după efort fizic, la
cei cu distonie neuro-vegetativă, la femei în perioada menopauzei(bufeuri), la etanolici, în
intoxicaţia cu oxid de carbon, în poliglobulii primare sau secundare.
Cianoza (kianos) – este o culoare albăstruie – vineţie a pielii şi mucoaselor şi apare
din cauza creşterii nivelului hemoglobinei reduse în vasele mici în anumite teritorii.
Cianoza poate fi adevărată sau falsă.
Cianoza adevărată apare în condiţii de creştere a cantităţii absolute de Hb. redusă în
capilare (peste nivelul de 5 g /100 ml sânge). Ea apare mai bine la extremităţi şi depinde de
anumiţi factori:
- volumul capilarelor cutanate şi mucoase, grosimea şi transparenţa învelişului
cutaneo-mucos (cel mai bine se observă la lobul urechilor, pomeţi, buze şi patul
unghial).
- pigmentaţia pielii (la rasa neagră sau alte hiperpigmentări cutanate) se caută mai
bine la palme sau mucoasa conjunctivală
- asocierea cu alţi pigmenţi în acelaşi timp, de ex. cu icterul
- concentraţia Hb. în sânge, ea apărând mai repede la cei cu poliglobulie decât la
cei cu anemie
Cianoza falsă apare în următoarele situaţii:
- intoxicaţia cu oxid de carbon (carboxihemoglobinemie), care are o culoare
albăstruie cu tentă carminată
- policitemia vera când cianoza are aspect roşu-vineţiu
- methemoglobinemie şi sulfhemoglobinemie (intoxicaţia cu nitriţi, nitrotoluen,
benzen etc)
- argiria – depozitarea sărurilor de argint în tegumente, dând o coloraţie albastrăcenuşie
In apariţia cianozei are importanţă nivelul absolut al Hb. reduse. La anemici, mai
ales la valori sub 5 g. /100 ml sg. cianoza nu poate fi evidenţiată.
Din punct de vedere fiziopatologic şi clinic, cianoza se împarte în: cianoză centrală şi
periferică.
a. Cianoza centrală – este dată de saturarea insuficientă a sângelui arterial cu
oxigen, tradusă prin creşterea nivelului absolut al Hb. reduse în sângele arterial peste
valoarea limită de 5 g/100 ml. Această cianoză este generalizată şi interesează atât
tegumentele cât şi mucoasele, iar temperatura nu este scăzută, fiind numită cianoza caldă. Ea
se intensifică la efort iar la digitopresiune sau vitropresiune coloraţia cianotică se reface fără
roşeaţă intermediară.
Cauzele cianozei de tip central sunt:
1. Cauze respiratorii - în afecţiuni ale aparatului respirator care conturbă procesul
normal de hematoză, astfel încât sângele nu se mai oxigenează suficient la nivelul
plămânilor:
- afecţiuni care reduc patul de hematoză: pneumonii masive,
bronhopneumonii, TBC miliar, fibroze pulmonare extinse, pleurezii masive,
pneumotorax, fibrotorax, toracele cifo-scoliotic, etc.
- afecţiuni care produc obstrucţia căilor respiratori: boli laringo-traheale,
tumori care comprimă căile respiratorii, astmul bronşic, BPCO, etc.
2. Cauze cardiace:
- insuficienţa cardiacă stângă din cardiopatia ischemică, infarctul miocardic, HTA,
valvulopatii mitro-aortice, cardiomiopatii, tulburări de ritm şi conducere. In aceste condiţii
creşte presiunea în circulaţia pulmonară, ceea ce duce la diminuarea schimburilor gazoase la
nivel alveolo-capilar. In insuficienţa cardiacă stângă, cianoza se poate instala în mod brusc
ca în edemul pulmonar acut sau în mod cronic, progresiv în alte forme de IC stg.
- cardiopatiile congenitale complexe care se pot instala de la naştere, persistând toată
viaţa – boala albastră. Aceşti copii au o dezvoltare staturo-ponderală deficitară, au redusă
capacitatea de efort (apare faciesul negroid). In caz de defecte septale izolate, cianoza
lipseşte iniţial, ca urmare a presiunii mai mari în inima stângă. Cianoza apare mai târziu
când se inversează şuntul, din cauza creşterii presiunii sângelui în inima dreaptă. In
cardiopatiile congenitale cianogene (cu comunicare între inima dreaptă şi stângă), şuntul
veno-arterial aduce în sistemul arterial o cantitate de sânge venos nesaturat în oxigen. Aşa
apare cianoza din tetralogia Fallot, defectul septal combinat cu obstrucţie la nivelul
circulaţiei pulmonare, etc.
- persistenţa canalului arterial cu hipertensiune pulmonară asociată, când apare o
cianoză centrală dar doar la nivelul membrelor inferioare.
- fistulele arterio-venoase pe vase mari şi mijlocii cu şunt veno-arterial după
anevrisme sau pe vase mici, în telangiectazia ereditară.
3. Cauze mixte: cardiace şi respiratorii. Tipic este cordul pulmonar cronic în care
apare suferinţa inimii drepte consecutiv unei afecţiuni bronhopulmonare.
b.Cianoza periferică – este determinată de o vasoconstricţie urmată de încetinirea
vitezei circulaţiei sângelui într-o zonă periferică, ceea ce duce la extracţia crescută a
oxigenului de către ţesuturi din sângele arterial. Acest tip de cianoză interesează de obicei
doar tegumentele, temperatura lor fiind scăzută (cianoza rece) iar după digitopresiune sau
vitropresiune, coloraţia cianotică se reface, trecând printr-o fază de roşeaţă.
Cianoza periferică poate fi generalizată sau localizată.
Cianoza generalizată – apare după expunere la frig sau în insuficienţa cardiacă
congestivă, când se asociază şi o vasoconstricţie cutanată compensatorie. Ea este mai
pronunţată la extremităţi care sunt reci iar în insuficienţa cardiacă dreaptă sau congestivă,
apar şi edemele. Alte cauze sunt insuficienţa tricuspidiană şi pericardita constrictivă, când
mecanismul este altul şi anume prin creşterea presiunii în teritoriul venos, urmată de
dilatarea plexurilor venoase subpapilare. In aceste cazuri cianoza este asemănătoare cu cea
din obstrucţiile venoase localizate.
Cianoza localizată – apare în obstrucţiile trunchiurilor venoase sau arteriale şi este
strict localizată la teritoriul corespunzător. Dacă obstacolul este pe cava superioară apare
cianoza extremităţii cefalice, a membrelor superioare, a gâtului şi a părţii superioare a
toracelui (cianoza în pelerină cu sau fără edem). In caz de obstrucţii pe trunchiuri venoase
mijlocii, cum ar fi în tromboflebite, apare cianoza acelui segment sau membru, alături de
alte modificări, căldură, arsuri, etc.
Tulburările de pigmentare ale tegumentelor cuprind hipomelanozele şi
hipermelanozele.
Hipomelanozele sunt caracterizate prin scăderea sau absenţa pigmentului melanic.
Din acest grup fac parte albinismul caracterizat prin absenţa pigmentului în piele, păr şi ochi
şi vitiligo caracterizat prin apariţia unor pete deschise la culoare, cu contur hiperpigmentat.
Hipermelanozele apar prin creşterea numerică a celulelor melanice şi supraîncărcarea
lor cu pigment şi sunt datorate cauzelor hormonale: insuficienţa cronică a glandelor
suprarenale (boala Addison), hipertiroidismului (boala Basedow). Efelidele- pete brun
roşietice mici pe obraji, umeri, spate, faţa dorsală a mâinilor apar prin pigmentarea pielii sub
formă de pistrui şi au caracter familial şi constituţional.
Icterul este coloraţia galbenă a pielii, mucoaselor şi sclerelor determinată de
impregnarea acestora cu bilirubină cînd aceasta are valori crescute în sânge (peste valoarea
normală de 1mg la 100 ml sânge).
Culoarea icterică apare în icterul hemolitic (prin formare în exces a bilirubinei din
hemoglobină), icterul hepatic (hepatită acută virală, hepatită cronică, ciroză hepatică), icterul
prin obstrucţia căilor biliare(icter mecanic sau obstructiv).
Culoarea galbenă a tegumentelor, fără modificarea sclerelor se produce în carotenism
(depozitarea tisulară a carotenilor), în insuficienţa renală cronică (prin retenţia cromogenilor
urinari) sau în tratamentul indelungat cu mepacrină (culoarea fiind considerată în acest caz
pseudoicterică).
LEZIUNILE CUTANATE
Macula este o pată netedă, de culoare roz sau roşiatică, de dimensiuni mici (sub 1cm
diametru) care nu depăşeşte planul tegumentar şi apare în boli eruptive infecţioase ca
rujeola, rubeoola, febra tifoidă.
Papula este o proeminenţă mică pe piele, rotundă cu diametru sub 0,5 cm palpabilă;
apare în scarlatină, urticarie.
Nodulul este o formaţiune dermică sau hipodermică de dimensiuni variate, palpabilă
ce apare în xantomatoză, lipomatoză, eritem nodos.
Vezicula este o formaţiune în relief, cu diametrul sub 1cm, cu conţinut lichidian care
apare în varicelă, zona zoster, herpes.
Bula este o veziculă cu conţinut purulent care apare în acnee, variolă, impetigo.
Chistul este o colecţie încapsulată cu conţinut lichid sau semilichid.
Crustele sunt depozite de exudate solidificate la suprafaţa tegumentului care apar în
evoluţia herpesului, zonei zoster sau ca urmare a unor eroziuni, ulceraţii sau la nivelul
eczemelor cutanate.
Cicatricea apare prin vindecarea plăgilor cutanate unde se dezvoltă un ţesut fibros.
Fisurile sunt soluţii de continuitate liniare care ajung până la nivelul dermului.
Eroziunea este o pierdere de substanţă care interesează epidermul.
Ulceraţia este o pierdere de substanţă mai profundă ce interesează şi dermul.
Gangrena este o necroză a ţesutului şi straturilor subiacente care se poate
suprainfecta devenind fetidă.
Escara este o gangrenă mai profundă circumscrisă, situată la nivelul zonelor supuse
presiunii externe (fese, regiunea sacrată, călcâie).
Vergeturile sunt benzi de atrofie la nivelul cărora pielea este subţiată şi încreţită şi se
produc prin ruperea fibrelor elastice din derm. Apar în cazul creşterii în volum a
abdomenului (sarcină, ascită) sau a altor regiuni (obezitate, edeme) sau odată cu slăbirea
rapidă şi accentuată a pacientului.
LEZIUNI VASCULARE LA NIVERLUL PIELII
Peteşiile sunt pete hemoragice de dimensiuni mici (sub 1cm) de formă rotundă sau
ovală ce apar pe piele sau mucoase.
Echimozele sunt pete hemoragice dermo-hipodermice mai mari de 1cm ce apar după
lovituri.
Cele două leziuni apar mai ales în tulburări de coagulare prin diferite mecanisme.
Telangiectaziile sunt dilatări ale vaselor mici pe piele sau mucoase ce apar în
hipovitaminoze B, sarcină, ciroză, consum de anticoncepţionale.
EXAMENUL PĂRULUI
Hipotrichoza reprezintă rărirea părului (hipotiroidism, boala Addison).
Calviţia este pierderea pilozităţii pe o arie determinată, difuz (postchimioterapie sau
iradiere) sau circumscris (peladă).
Alopecia este căderea părului de pe cap, din rădăcina sa.
Hipertrichoza este creşterea densităţii părului în zonele cutanate caracterizate prin
pilozitate. Poate fi congenitală sau dodândită (simpatectomii, porfirie).
Hirsutismul reprezintă apariţia virilismului (creşterea părului în zone tipic
masculine: barbă, mustăţi, pubian inversat). Se poate asocia şi cu alte semne: îngroşarea
vocii, comportament psihic masculin. Poate fi primar sau dobândit (prin castrare, la
menopauză, în tumori virilizante ovariene sau suprarenaliene, după anumite terapii
prelungite cu androgeni, spironolactonă, anticoncepţionale, paraneoplazic).
Modificările calitative ale părului se referă la grosimea firului, luciul şi pigmentarea
părului.
EXAMENUL UNGHIILOR
Se analizează forma, grosimea, friabilitatea şi culoarea lor.
Modificările de formă constau în bombarea sau excavarea unghiilor.
Bombarea – accentuarea patologică a convexităţii unghiilor apare în cazul degetelor
hipocratice şi se caracterizează prin hipertrofia ţesuturilor moi ale ultimei falange şi aspectul
unghiei de sticlă de ceasornic, dând aspect general al degetelor" în băţ de toboşar." Aspectul
apare în diverse boli bronho-pulmonare (neoplasm, bronşiectazie, abces pulmonar, empiem,
fibroze interstiţiale), boli cardiace (angio-cardiopatii congenitale, endocardita infecţioasă,
insuficienţa cardiacă), boli digestive (ciroză hepatică, polipoză intestinală, rectocolită
ulcero-hemoragică), poliglobulii.
Escavarea unghiilor (coilonikia) apare în anemii feriprive, mixedem, acromegalie.
13. EXAMENUL ŢESUTULUI CELULAR SUBCUTANAT
ŞI AL SISTEMULUI MUSCULAR
Ţesutul celular subcutanat poate fi examinat din mai multe puncte de vedere: al
hipodermului, al spaţiului interstiţial cu valoare în metabolismul hidroelectrolitic şi al
conţinutului în grăsime şi adipocite, constituind rezerva energetică a organismului.
In primul caz se pot observa procese patologice comune pentru derm şi hipoderm
(tumorete); în al doilea caz se observă prezenţa edemelor (care vor fi prezentate mai târziu)
iar în al treilea, se pune în evidenţă prin inspecţia generală şi prin măsurarea pliului cutanat
pe abdomen sau pe braţ, prezenţa ţesutului adipos, apreciindu-se astfel starea de nutriţie a
pacientului. Tot aici se pot descrie prezenţa lipoamelor, unice sau circumscrise, nedureroase
sau a lipomatozei dureroase, Dercum, a lipodistrofiilor insulinice sau de altă natură, a
celulitei.
Sistemul muscular se examinează prin inspecţie şi palpare, constatând astfel
dezvoltarea şi tonusul musculaturii: hipertrofie (la sportivi); hipotrofie (în amiotrofii
miogene, în poliomielită, miopatii); hipertonie (în contracţii antalgice din lumbago,
meningită); hipotonie musculară (în pareze şi paralizii) sau aspect normal.
14. SISTEMUL GANGLIONAR
Ganglionii limfatici superficiali sunt localizaţi: occipital, retroauricular, axilar,
epitrohlear, inghinal şi în spaţiul popliteu.
Prin inspecţie, ganglionii se pot observa în caz de adenopatii importante în locuri
precum axila sau inghinal.
Palparea ganglionilor se face cu ambele mâini, simetric, începând din zona occipitală
continuând apoi cu celelalte grupe. In caz de adenomegalie se descriu următoarele caractere:
localizarea ganglionilor, numărul, volumul lor, consistenţa, sensibilitatea, mobilitatea şi
starea tegumentelor supraiacente. Se pot întâlni: ganglioni unici sau multipli, localizaţi sau
generalizaţi, confluenţi, mobili sau fixaţi, de diverse mărimi şi forme (rotunzi, ovali,
neregulaţi), dureroşi sau nedureroşi, consistenţă mai scăzută sau mai crescută, cu tegumente
nemodificate sau inflamate, ulcerate sau cicatrizate la nivelul grupelor ganglionare. Aceste
modificări ale ganglionilor pot apare în boli infecţioase acute sau cronice, boli ale sângelui şi
organelor hematoformatoare, tumori maligne cu diverse localizări ce pot determina
metastaze ganglionare localizate sau generalizate.
15. SISTEMUL OSTEO-ARTICULAR
Examenul obiectiv al oaselor
Fracturile se caracterizează prin mobilitate anormală a unui segment osos şi crepitaţii
osoase.
Deformările osoase apar prin creşterea şi dezvoltarea anormală a oaselor, prin
proliferări tumorale sau tulburări endocrine (acromegalie) sau metabolice (rahitism,
osteomalacie, boala Paget).
Examenul obiectiv al articulaţiilor
Se referă la volumul, sensibilitatea, deformările şi mobilitatea articulaţiilor precum şi
la ţesuturile periarticulare.
Congestia – coloraţia roşiatică a tegumentelor din jurul articulaţiilor apare în cazul
artritelor acute (inflamaţii articulare).
Tumefacţia ţesuturilor periarticulare duce la deformarea articulară, durere spontană
la mişcare şi limitarea mobilităţii articulare. Apare în artrite şi poate realiza aspecte diverse
semnificative pentru bolile însoţite de modificări articulare (reumatism articular acut,
poliartrita reumatoidă, artrite reactive, lupus eritematos sistemic).
Tumefierea articulaţiilor poate fi provocată şi de acumulare de lichid în cavitatea
articulară, în special la articulaţiile mari, mai ales la genunchi, lichidul evidenţiindu-se clinic
prin semnul denumit şocul rotulian.
Tofii gutoşi – nodozităţi cutanate ce se formează prin depozite de urat de sodiu în
jurul articulaţiilor şi au semnificaţie pentru boala metabolică numită gută.
Durerea articulară – sensibilitatea se constată prin palparea articulaţiilor şi prin
mişcările active sau pasive efectuate de pacient.
Deformările articulare se observă la inspecţia atentă, având semnificaţie în artrite sau
în artroze (procese degenerative articulare, cu caracter cronic). Mobilitatea articulară se
evidenţiază prin mişcările active sau pasive ale articulaţiilor, bolile articulare determinând
reducerea sau dispariţia mobilităţii unei articulaţii, fie din cauza durerilor, fie din cauza
anchilozei sau semianchilozei articulare.
La mobilizarea articulaţiilor se pot auzi zgomote anormale – crepitaţii articulare ce
pot apare în artroze sau în distrucţii ale suprafeţelor osoase care participă la formarea
articulaţiilor.
16. EXAMINAREA REFLEXELOR
Reflexul neurologic depinde de arcul care se formează din calea eferentă care pleacă
de la receptorul stimulat şi calea aferentă care activează efectorul precum şi comunicarea
dintre aceste componente. Răspunsul reflex depinde parţial de forţa cu care se produce
stimulul. Datorită faptului că răspunsul reflex la un stimul este involuntar, modificarea lui
semnifică un semn obiectiv al funcţiei neuronale.
Reflexele pot fi diminuate sau absente.
Dacă reflexele sunt diminuate bilateral, simetric trebuie căutată cauza la nivelul
joncţiunii neuro-motorie a nervului periferic sau la nivel medular. Pentru demonstrarea
reflexelor este necesară o manevră de întărire.
Ex: reflexul rotulian - se solicită pacientului să-şi prindă degetele de la o mână cu
cele de la cealaltă mână şi să tragă puternic, timp în care medicul examinează rapid reflexul
rotulian.
Leziunile musculare determină tardiv diminuarea reflexelor pe când cele care
afectează nervii periferici, mai precoce.
Leziunile medulare determină întreruperea arcului reflex şi deci abolirea reflexelor.
Afectarea joncţiunii neuro-musculare afectează doar ocazional reflexele.
Examinarea corectă a reflexelor se face în poziţie relaxată a pacientului cu ajutorul
ciocanului de reflexe care percută tendonul corespunzător masei musculare.
Reflexele osteo-tendinoase
1. Reflexul bicipital – se execută pe braţul pacientului care este uşor flectat, cu palma în
jos, iar medicul îşi plasează policele sau indexul la nivelul bicepsului, executând
percuţia cu ciocănelul. Se urmăreşte flexia cotului şi contracţia bicepsului.
Modificarea reflexului poate fi determinată de o afectare la nivel medular la C5-C6.
2. Refexul tricipital – se flectează antebraţul pacientului în unghi de 90% cu faţa
palmară a mâinii orientată spre trunchi şi se percută tendonul tricepsului imediat
deasupra articulaţiei cotului; se urmăreşte contracţia tricepsului şi extensia
antebraţului pe braţ. Apar modificări ale reflexului în atingeri ale coloanei la nivel
C6, C7 şi C8.
3. Reflexul brahio-radial – pacientul fiind în clinostatism se pune mâna pe abdomen sau
se sprijină pe coapse cu faţa palmară în jos. Medicul percută radiusul la 1,5-3 cm. de
articulaţia radio-carpiană şi se urmăreşte flexia şi mişcarea de supinaţie a mâinii.
Apar modificări prin atingerea coloanei la nivel C5- C6.
4. Reflexul rotulian – pacientul fiind în decubit dorsal cu genunchii uşor flectaţi,
medicul susţine ambele membre la nivelul spaţiului popliteu ţi percută tendonul
rotulei imediat dedesupt. Dacă pacientul stă pe scaun se face aceeaşi manevră.
Normal se produce contracţia cvadricepsului şi extensia gambei pe coapse. Apar
tulburări în caz de afectare la nivel de coloană lombară, L2, L3, L4.
5. Reflexul achilian – se poate efectua în 2 moduri. Cu pacient culcat în decubit, se
pune membrul de examinat flectat pe genunchi rotat exterior, cu piciorul flectat pe
gambă la un unghi de 90%. sau cu pacient aşezat în genunchi pe un scaun sau pat cu
picioarele flectate la fel. Se percută tendonul lui Achile şi normal se produce flexia
plantară din articulaţia tibio-tarsiană. Apar modificări în caz de afectarea coloanei la
nivel S1, S2.
6. Reflexele abdominale – se efectuează cu un beţişor învelit în vată atingând
abdomenul deasupra şi dedesupt de ombilic, simetric, urmărind contracţia
musculaturii. Pot apărea modificări, în sensul abolirii lor în caz de afectarea
neuronilor motori centrali sau periferici (T8, T9, T10 şi T10, T11, T12).
7. Reflexul plantar – se trasează cu o cheie o linie curbă pe faţa plantară a piciorului, de
la călcâi spre haluce. Normal se produce flexia halucelui. In caz de leziuni ale
neuronului central, în come sau după crize comiţiale, apare extensia halucelui şi
desfacerea degetelor în evantai, semn numit Babinski.
Dacă reflexele sunt hiperreactive se controlează şi prezenţa clonusului gleznei.
Acesta se execută susţinând genunchiul în poziţie parţial flectată cu o mână, în timp ce cu
cealaltă mână se execută mişcări de flexie dorsală şi plantară a piciorului pentru relaxarea
pacientului, urmate imediat de dorsoflexia rapidă, menţinând piciorul în această poziţie.
Clonusul este reprezentat de oscilaţiile între flexia dorsală şi plantară.
17. TEMPERATURA CORPULUI
Temperatura normală este rezultatul echilibrului dintre procesele de termoreglare cu
centrul în hipotalamus.Se măsoară cu termometrul cu mercur, de obicei axilar. La copii se
preferă utilizarea cavităţii bucale sau rectale. Temperatura normală este între 36-37 o C, cu
valori mai scăzute dimineaţa. Foaia de temperatură conţine o fişă specială cu valorile luate
zilnic de 2 ori, dimineaţa şi seara. Unirea valorilor prin linii determină curba termică.
Analiza febrei impune aprecierea tipului de debut, adică brusc sau lent, durata ei şi
modul de revenire la normal, adică defervescenţa, care poate fi tot bruscă (criză) sau în liză
(lent).
Debutul acut al febrei apare în boli infecţioase acute (scarlatină, pneumonie, gripă)
iar cel treptat apare în endocardită lentă, neoplazii, TBC.
Scăderea febrei în criză apare în pneumonia bacteriană, boli infecţioase tratate cu
antibiotice iar în liză apare în septicemii, scarlatină.
Modificările temperaturii
Starea subfebrilă – oscilaţii ale temperaturii în jurul valorii de 370 C cu diferenţe
mici de 0,4-0,60C, între minimă şi maximă.
Apare în: TBC, infecţii de focar, anexite, infecţii urinare şi respiratorii cronice,
colagenoze, hipertiroidism etc